Un portret al României în UE

Comisia Europeană a publicat recent Eurobarometrul bianual care măsoară percepțiile publicului european şi național într-o serie de domenii precum încrederea în instituțiile europene şi naționale, sprijinul pentru anumite politici sau inițiative europene, percepția asupra problemelor cu care se confruntă UE şi fiecare stat membru în parte etc. Statisticile care rezultă din aceste sondaje sunt pe cât de interesante pe atât de utile în a contura, prin comparația cu celelalte ţări membre dar şi cu media europeană, un portret al României în cadrul Uniunii Europene.

Deși nu mai atinge cotele incredibile de peste 90% din anii premergători aderării, încrederea românilor în Uniunea Europeană rămâne cea mai mare nu doar din rândul statelor membre ci şi dacă luăm în considerare statele candidate (68% faţă de 40% media europeană). De asemenea, românii sunt primii din UE şi când vine vorba de imaginea percepută a Uniunii, care are conotații pozitive pentru 62% din cei intervievați. Continuând, românii nu sunt doar entuziaști faţă de prezent dar sunt şi euro-optimiști, 75% dintre ei spunând că UE merge în direcția cea bună, faţă de 58% media europeană. Un element simbolic în acest sens este şi procentul foarte mare de români care sunt de acord cu fluturarea drapelului UE pe clădirile publice din ţară – 71% faţă de 53% media europeană.

Cu toate că România conduce detașat la atașamentul faţă de Europa, entuziasmul românilor pare să aibă tente ușor naive din moment ce constatăm, spre exemplu, că românii au printre cele mai mari scoruri din UE când vine vorba de autoevaluarea cunoștințelor despre funcționarea UE (66%) sau la aprecierea faţă de influenţa României la Bruxelles (51% cred că vocea României este bine luată în considerare la Bruxelles). Astfel, pentru ambii indicatori există studii care constată că situația este exact inversă şi anume vocea şi greutatea României la Bruxelles sunt mai degrabă șterse iar cunoștințele românilor despre UE sunt destul de modeste, așa cum arată chiar unele întrebări din Eurobarometru (aproape unul din 4 români crede ca Elveția este membru UE). Această impresie de naivitate şi de supra-evaluare a propriilor cunoștințe este cu atât mai pregnantă cu cât descoperim tot în Eurobarometru că românii discută rar şi foarte rar despre subiecte europene în familie sau cu prietenii.

Deși euro-entuziasmul românilor este de apreciat şi poate fi chiar o gură de oxigen în relansarea visului european pe care vechea Europă pare să-l fi uitat, ar fi de preferat ca acesta să se bazeze mai mult pe realități şi date concrete şi mai puțin pe imaginar, altfel existând riscul unor dezamăgiri la fel de spectaculoase ca şi cotele euro-entuziasmului din prezent. Edificator în acest sens este, spre exemplu, faptul că românii au convingerea că UE acționează şi investește substanțial în apărare, sănătate şi educație când de fapt intervenția ei în aceste domenii este foarte redusă; în schimb, românii par să minimizeze politicile UE în domenii în care aceasta are cu adevărat competenţe precum cercetarea sau energia.

Euro-entuziasmul record al românilor presupune şi investirea Europei cu un set imaginar eminamente pozitiv în vădită opoziție cu percepția generală asupra contextului național, care e portretizat aproape exclusiv în termeni negativi. Spre exemplu, românii au a doua cea mai mică cotă de satisfacție faţă de calitatea vieții din țara lor (21% faţă de 60% media europeană), dar în schimb sunt printre campioni când vine vorba de evaluarea calităţii vieții din UE (72% dintre români consideră că în UE calitatea vieții este foarte ridicată, faţă de 58% dintre cetățenii UE care consideră același lucru). Similar, românii sunt printre cei mai optimiști când vine vorba de evaluarea stării economiei europene (64% cred că starea economiei e bună, faţă de 37% media europeană), dar printre cei mai pesimiști în aprecierea stării economiei naționale (18%, faţă de 38% media europeană).

O altă ilustrație a percepției antagonice, aproape maniheiste, Europa-România o regăsim la evaluarea democrației la nivelul UE, respectiv la nivel național. Dacă nivelul satisfacției faţă de democrația europeană este mult peste medie (66% faţă de 46% media UE), satisfacția faţă de calitatea democrației din România este, invers, printre cele mai mici din UE (30% faţă de 53% media UE). Observăm din nou aici uşoara naivitate a românilor care supra-apreciază democraţia europeană chiar şi atunci când majoritatea celorlalţi şi inclusiv instituţiile europene recunosc că aceasta nu este unul din punctele sale forte.

La fel de netă este şi aprecierea nivelului de încredere faţă de instituțiile şi autoritățile naționale şi europene. Dacă încrederea în instituțiile europene este printre cele mai mari din UE (63% pentru Parlamentul European și 62% pentru Comisia Europeană, faţă de medii de 43%, respectiv 40%), încrederea în autoritățile naționale este printre cele mai mici (18% pentru Parlament și 27% pentru Guvern, faţă de o medie de 31% pentru ambele la nivel european). Situația este mai bună la încrederea în justiție unde scorul României (48%) este mai aproape de media europeană (52%).

Pe fondul dezamăgirii tot mai mari faţă de autoritățile naționale, românii par să îşi caute un refugiu sau chiar un salvator în Uniunea Europeană. Nu întâmplător, românii sunt primii din UE care sunt de acord că mai multe decizii ar trebui să fie luate la nivelul UE (73% faţă de 53% media europeană). În plus, românii înregistrează şi cel mai mare sprijin pentru formarea unei armate europene (74%) şi sunt în mod constant printre campionii ideii de mai multă integrare. Totodată, românii sprijină extinderea Uniunii Europene într-o proporție aproape dublă faţă de media europeană (73% contra 39%) şi sunt pe locul trei la sprijinul pentru controversatul acord de liber schimb UE-SUA (78% sprijină TTIP faţă de 56% media).

Nu in ultimul rând, interesant este şi faptul că România este singura ţară din afara zonei euro unde există o majoritate clară în favoarea monedei euro (64%) în condițiile în care, pe fondul crizei grecești, sprijinul pentru moneda unică a scăzut iar în unele ţări din regiune există chiar o majoritate defavorabilă euro (Polonia, Bulgaria, Cehia).

Românii se diferențiază de ceilalţi şi când vine vorba de percepția asupra provocărilor cu care se confruntă Uniunea Europeană şi România. Astfel, dacă majoritatea europenilor identifică imigrația ca cea mai mare provocare a UE, românii se arată mai relaxați faţă de acest subiect şi consideră că mai degrabă terorismul ar fi cea mai mare provocare pentru UE, fiind singura ţară care pune acest subiect pe primul loc.

Mai mult, şi când vine vorba de identificarea celor mai mari probleme cu care se confruntă statul membru din care fac parte, românii fac notă discordantă: dacă marea majoritate a ţărilor au ales șomajul ca principală problemă națională, românii au considerat că starea economiei este cea mai mare preocupare.

Într-adevăr, nu se poate spune nici despre imigrație şi nici despre șomaj că sunt preocupările forte ale românilor, fiind astfel normal să nu figureze pe primul loc. Totuși, acest decalaj al percepţiei faţă de provocări arată faptul ca România este mai degrabă o ţară insularizată şi chiar protejată faţă de marile probleme cu care se confruntă restul Uniunii.

România nu se regăsește decât foarte rar în media europeană. Românii sunt fie printre primii când vine vorba de euro-entuziasm, fie printre ultimii la evaluarea propriul stat, sau pur şi simplu în afara tabloului când vine vorba de percepția asupra provocărilor prezentului şi viitorului. Acest euro-entuziasm debordant şi pe alocuri naiv pare să fie alimentat de dezamăgirea tot mai mare faţă de treburile naționale, în special faţă de autoritățile statului. Astfel, în lipsa bunăstării, a unui stat funcţional şi a unui set de valori coerent, Uniunea Europeană este văzută ca depozitara speranţelor de mai bine şi a standardului de urmat în materie de valori. Însă, în ciuda acestui entuziasm pro-european, România prezintă un caracter insular în cadrul UE, ceea ce dovedeşte pur şi simplu că încă nu este bine integrată în Uniunea Europeană, profilul său semănând mai degrabă cu cel al unei ţări candidate.