Europuls – Center for European Expertise

Scrisoare deschisă



București, 15 noiembrie 2018

Scrisoare deschisă

Către:

Viorica Dăncilă, Prim-ministru al Guvernului României

George Ciamba, Ministru delegat pentru Afaceri Europene

 

Spre informare:

Teodor Meleșcanu, Ministrul Afacerilor Externe

Rovana Plumb, Ministrul Fondurilor Europene

Stimată doamnă Prim-ministru Viorica Dăncilă,

Stimate domnule Ministru Delegat George Ciamba,

Vă adresăm această scrisoare în contextul schimbării recente a Ministrului Delegat pentru Afaceri Europene, funcție cu responsabilitate majoră în pregătirea și gestionarea Președinției Consiliului Uniunii Europene de către România.

Platforma de sprijin RO2019 și organizațiile partenere sunt profund îngrijorate de instabilitatea politică internă ce a culminat cu schimbări majore petrecute cu mai puțin de două luni înainte de preluarea Președinției rotative. Reluarea cât mai rapidă a procesului de pregătire a Președinției Rotative și descurajarea oricăror activități ce pot da naștere unor repercusiuni majore sunt esențiale pentru asigurarea cu succes a exercițiului Președinției Consiliului UE.

Din acest motiv, salutăm numirea rapidă a domnului George Ciamba în funcția de Ministru Delegat pentru Afaceri Europene și îi adresăm domnului ministru delegat un apel pentru reluarea urgentă a pregătirilor pentru o Președinție care cu toții ne dorim a fi de succes. Demersurile realizate în vederea pregătirii Președinției au fost intens sprijinite de societatea civilă din România încă din 2016, odată cu fondarea Platformei de Sprijin RO2019. Reiterăm cu această ocazie invitația pentru o cooperare mai strânsă și amplă între societatea civilă și Guvernul României, pentru a profita pe deplin de această oportunitate de a redresa poziția României în Uniunea Europeană, profund afectată în ultima perioadă.

Reamintim că, în perioada ianuarie – iunie 2019, România va trebui sa facă față unei imense provocări administrative, de expertiză și de imagine la nivel european. Evenimentele recente pe plan european, Rezoluția Parlamentului European privind statul de drept în România și Raportul MCV prezentat pe 13 noiembrie 2018 ridică mari semne de întrebare privind poziția și reputația României în Uniunea Europeană. Din păcate, suntem martori la diminuarea accelerată a credibilității României în cadrul instituțiilor europene și în spațiul public european. Ne vedem nevoiți să tragem un semnal de alarmă în acest context și să avertizăm că Președinția României la Consiliul Uniunii Europene trebuie gestionată exemplar pentru a repara o parte din imaginea țării noastre la nivel european. Exercițiul Președinției reprezintă o bună oportunitate pentru România de a-și clădi o imagine de stat membru responsabil, serios și capabil să gestioneze cu imparțialitate dosare, negocieri și potențiale tensiuni la nivel european. Din acest motiv, facem apel la reținere și rațiune în ceea ce privește mesajele cu tentă anti-europeană promovate de reprezentanți ai Guvernului și membri ai grupurilor parlamentare ale coaliției de guvernare după publicarea raportului MCV și adoptarea rezoluției Parlamentului European privind statul de drept în România.

Considerăm că este esențial ca guvernul să continue să încurajeze și să sprijine inițiativele societății civile pentru evenimente în marja Președinției, evenimente ce au un potențial înalt de a contribui la realizarea unei Președinții de succes. Ne exprimăm speranța că programele implementate până acum vor fi menținute și completate de noi moduri de a implica cetățenii și societatea civilă în procesul Președinției Rotative. De asemenea, ne reafirmăm disponibilitatea de a coopera în vederea informării cetățenilor despre activitatea Președinției Consiliului și vă propunem o colaborare pe perioada celor 6 luni, care să presupună furnizarea de informații de interes public din partea Guvernului României către Platforma de Sprijin RO2019 și diseminarea acestora publicului larg din România și diaspora.

Amintim că proiectul Platforma de Sprijin RO2019 este o inițiativă neguvernamentală a Europuls – Centrul de Expertiză Europeană și a Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile, destinată susținerii Președinției Române a Consiliului UE în 2019, care adună peste 30 de federații ce reprezintă peste 500 de organizații ale societății civile. Un proiect neutru din punct de vedere politic, Platforma de Sprijin RO2019 își propune să coaguleze eforturile societății civile românești din țară și din străinătate pentru a asigura trecerea cu succes al celui mai important test de maturitate al României în Uniunea Europeană.

Vă stăm la dispoziție pentru cooperare și discuții și așteptăm cu interes poziția dumneavoastră. Sperăm ca răspunsul dumneavoastră să fie unul pozitiv, care să asigure cadrul continuării și îmbunătățirii colaborării pe care am avut-o până acum cu instituția Ministrului delegat pentru Afaceri Europene.

Cu deosebită considerație,

Platforma de Sprijin RO2019

Europuls – Centrul de Expertiză Europeană

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Organizații semnatare:

  1. Europuls – Centrul de Expertiză Europeană
  2. Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile – FDSC
  3. Alianța Națională pentru Boli Rare România
  4. Asociația Ateliere Fără Frontiere
  5. Asociația Dăruiește Viață
  6. Asociația Ecopolis
  7. Asociația Miliția Spirituală
  8. Asociația Techsoup
  9. Asociația Viitorul Tinerilor
  10. Consiliul Tineretului din România – CTR
  11. ECPI – Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice
  12. Federația Dizabnet – Rețeaua prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilități
  13. Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil – FONPC
  14. Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare – FOND
  15. Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS
  16. Fundația ADV România
  17. Fundația HOSPICE Casa Speranței
  18. Fundația PACT
  19. Fundația SERA Romania
  20. Organizația Suedeză pentru Ajutor Umanitar Indivisual
  21. Smart Everything Everywhere

Scrisoarea poate fi descărcată de aici.



Update cookies preferences