Zilele acestea Bruxelles-ul freamătă de zvonuri legate de cum va arăta noua Comisie Europeană, care va fi structura și cum vor fi împărțite portofoliile. Până să aflăm, candidații pentru funcția de comisar propuși de fiecare stat membru trebuie să se pregătească pentru audierile din Parlamentul European, întrucât nu își primesc portofoliul dacă nu trec de votul europarlamentarilor. Unul din domeniile de interes la nivel european este cel pe politici fiscale, extrem de relevant în contextul discuției despre noul buget european dat fiind că taxele reprezintă o sursă de resurse noi pentru bugetul european, dar și o oportunitate de investiții suplimentare în domenii cheie.

 
Cu ce se va confrunta comisarul pe politici fiscale când va prelua portofoliul?

Politicile fiscale sunt competența exclusivă a statelor membre, iar din acest motiv vedem diferențe foarte mari între sisteme fiscale ale celor 27 de țări europene. Din păcate, UE are puteri limitate în a propune legislație care să reducă din discrepanțe, iar faptul că, pentru a putea adopta aceste legi este nevoie de unanimitate în Consiliul UE (adică toate cele 27 de guverne trebuie să fie de acord), face ca legislația europeană pe politici fiscale să nu progreseze. Cu toate acestea, au existat discuții și inițiative despre îmbunătățirea colectării TVA-ului și armonizarea impozitului pe profit. Începând cu criza financiară din 2008, UE s-a concentrat mult pe reducerea evaziunii fiscale, implementând 8 directive de cooperare administrativă între statele membre, precum și 2 directive de combatere a evaziunii fiscale.

 
Cu toate acestea, multe propuneri legislative au rămas blocate, iar primul test al viitorului comisar pe politici fiscale va fi acela de a putea covinge statele membre să transfere din controlul pe care îl au pe prețurile de transfer, să agreeze asupra unei baze fiscale consolidate comune pentru întreprinderi sau să coopereze maim ult ca să prevină utilizărea abuzivă a entităților fictive în scopuri fiscale. Al doilea test, mult mai complex, este ce taxe vor adduce noi resurse la bugetul european și cum își vor îndeplini acestea scopul, în loc să afecteze cetățenii și-așa afectați de crizele din ultimii ani și inflația în creștere. În decembrie 2021, Comisia a propus trei noi resurse proprii: 15% din veniturile din sistemul ETS, adică acela prin care poluatorii plătesc pentru emisiile de gaze cu effect de seră pe care le realizează în activitatea lor; 75 la sută din veniturile din noul mecanism de ajustare a frontierei de carbon (CBAM), adică taxele pe care le vor plăti producătorii poluanți din afara UE care vor să desfășoare activitate aici; și o cotă de 15 la sută din veniturile care vor veni din aplicarea acordului OCDE privind impozitarea profiturilor reziduale ale marilor companii multinaționale.

Însă lucrurile nu sunt atât de clare și tranșate, astfel că viitorul comisar se va confrunta cu 6 provocări pe care le poate transforma în oportunități.

 
Alegerile din SUA prezintă interes nu doar din perspectiva politicii externe, dar și pentru că ne interesează ce se va întâmpla cu politica fiscală internațională. În octombrie 2021, țările din OCDE au convenit asupra unei reforme a sistemului fiscal international necesară în contextual digitalizării economiei. Aceasta se bazează pe doi piloni, impunând o limită privind concurența în ceea ce privește impozitul pe profit prin introducerea unei rate minime globale de 15 %. UE a progresat în implementarea unui impozit minim global, parte a soluției pe doi piloni a OCDE, care va garanta că multinaționalele plătesc cel puțin 15% din profiturile lor. Astfel, începând cu 2025, UE va începe să colecteze minimum 15% pentru companiile care operează în Europa, dar au profituri în țări terțe, care le impozitează la mai puțin de 15%. Însă SUA nu și-a îndeplinit angajamentele fiscale, astfel că taxa pe serviciile digitale propusă de UE va afecta în mare parte companiile din SUA, iar consecința va fi că acest companii vor transfera aceste taxe către consumatori. Am putea ajunge, fără să vrem, să plătim o „taxă europeană pentru europeni”, mai degrabă decât o taxă asupra giganților tehnologici americani. Astfel că UE trebuie să poarte o discuție cu SUA și să ajungă la o soluție comună care să nu afecteze cetățenii europeni.
Europa este percepută ca un mediu de reglementare agresiv, inclusiv în materie de impozitare. Cetățenii și mediul de business au nevoie de o simplificare fiscală pentru a se putea dezvolta și a putea inova. Ar putea fi necesară și o revizuire cuprinzătoare a regulilor anti-abuz și anti-evaziune, pentru a evita dublarea cerințelor administrative.

Pandemia COVID-19 a adus schimbări majore pe piața muncii, facilitând apariția „nomazilor digitali” pentru care definițiile tradiționale ale reședinței sau jurisdicției fiscale nu se mai aplică. Este un aspect care trebuie clarificat, întrucât adduce în acest moment incertitudine fiscală atât pentru persoane fizice, cât și pentru companii. Nivelul fără precedent al inegalității veniturilor între indivizi necesită, de asemenea, acțiune. Taxăm bogații pentru a investi în combaterea sărăciei? Abordarea acestor probleme fiscale personale la nivelul UE este atât o provocare, cât și o oportunitate de a stabili un cod de conduită privind impozitarea veniturilor personale.
Intrăm într-o nouă discuție a extinderii UE, devenită mai palpabilă odată cu acordarea statutului de țară candidată pentru Republica Moldova și Ucraina. Primirea a noi state membre poate crește riscul ca progresul în materie de politici fiscale să devină și mai complicat decât acum. Din acest motiv, este nevoie de o flexibilizare în luarea deciziilor pe politici fiscale, adică de trecerea de la unanimitate la majoritate calificată. Însă această schimbare este una profund politică, iar la modul în care partidele conservatoare și de extremă dreapta sunt prezente la nivel european, acest deziderat rămâne mai degrabă o ambiție pe termen lung.

 
Cum va arăta bugetul UE în următorii ani? Suntem cu toții de acord că UE are nevoie de mai multe resurse proprii pentru a realiza investiții și a putea performa, însă de unde facem rost de ele? Politicile fiscale pot fi o soluție extrem de utilă în acest sens, UE începând deja să taxeze companiile poluante din țări terțe care exportă în UE sau care oferă servicii pe continental european. Penalizarea comportamentului poluant și impozitarea emisiilor de carbon este o soluție, dar poate că ar trebui lansată o discuție dacă aceasta ar trebui să se aplice și în sectorul aviației, precum și în cel maritim.

 
Rolul OCDE în stabilirea agendei fiscale internaționale este contestat de marile țări emergente și în curs de dezvoltare. În urma unei campanii a țărilor africane, ONU a înființat un grup interguvernamental pentru a dezvolta termenii de referință pentru un nou cadru fiscal internațional. UE a fost depășită la votul ONU pe această problemă și este criticată pentru că nu sprijină țările în curs de dezvoltare. Unul dintre motivele nemulțumirii țărilor în curs de dezvoltare este că UE a impus principii de „bună guvernare” multor țări africane care nu erau paradisuri fiscale și nu prezentau vreo amenințare la adresa condițiilor de concurență echitabile. Astfel, viitorul comisar pe politici fiscale ar trebui să se uite la relația UE-Africa pe politici fiscale și să reducă poate sfera de aplicare a țărilor care sunt evaluate pentru conformitatea cu standardele OCDE și UE privind transparența fiscală și anti-evaziune.

Astfel, îndemnăm viitorul comisar pentru politici fiscale să:

• Interacționeze cu SUA și să caute o soluție alternativă dacă pilonul 1 din OCDE eșuează.
• Prioritizeze simplificarea fiscală în UE
• Stabilească un cod de conduită privind impozitarea veniturilor personale din UE
• Convingă statele membre UE să renunțe la unanimitate și să adopte politicile fiscale cu majoritate calificată
• Creeze politici fiscale noi care să genereze mai multe resurse proprii ale UE
• Revigorarea relației UE în materie fiscală cu țările în curs de dezvoltare, în special în Africa.

*mai multe informații sunt disponibile în cartea lansată de institutul Bruegel: Unite, defend, grow: Memos to the European Union leadership 2024-2029