Europuls – Center for European Expertise

Prioritățile grupurilor politice europene pentru următorii 5 ani

de Francesca Cristea
Ne aflăm cu câteva zile înainte ca Parlamentul European și Comisia Europeană să aibă noi președinți aleși. Cu un Parlament European conturat proeminent de familiile politice europene, nu putem să nu ne întrebăm cum vor colabora acestea pentru binele cetățenilor, mai ales că am fost martori la nașterea a două grupuri politice noi de extremă dreapta. Mulți votanți și-au pus întrebarea cum ar putea arăta ideile celor pe care îi votează la nivel european, mai ales că anul acesta românii au avut de ales alianțe de partide cu viziuni combinate stânga-dreapta, sau dreapta-centru, independenți, precum și două partide noi care încă nu aparțineau vreunui grup politic. Ne reamintim spre exemplu că pe 9 iunie am avut de ales între:
- PSD (parte din S&D la nivel european) + PNL (parte din PPE la nivel european)
- USR (Renew Europe) + PMP (fost PPE) + Forța Dreptei (neafiliat)
De asemenea, au avut loc schimbări interesante în ceea ce privește apartenența la grupurile politice europene. La nici o lună după alegeri, PMP a trecut de la PPEla Renew Europe, adăugând astfel încă un membru pentru Grupul Renew.

De ce sunt importante grupurile politice europene și câți membri au?

Când ne gândim la Parlamentul European, trebuie să înțelegem câte voturi are fiecare grup și astfel ce influență poate avea în procesul de luare a deciziilor. La fel și funcția de Președinte al Parlamentului European, mult prea râvnită de toate grupurile politice. Cu cât un grup politic obține mai multe funcții importante, cu atât influența lor crește, reușind astfel să își pună în practică mai multe idei strategice care pot schimba viitorul țărilor membre.
Am realizat un rezumat pentru toți entuziaștii și curioșii de viitorul Uniunii Europene ca să înțelegem care sunt prioritățile familiilor europene pentru mandatul 2024-2029.

Grupul Partidului Popular European (Creștin-Democrat) - (Grupul din care fac parte în acest moment PNL și UDMR)
1. Un Pact european de securitate și apărare
● Crearea unei Uniuni Europene de Apărare, cu resurse sporite și un buget dedicat, o piață unică pentru apărare, un Comisar European pentru Securitate și Apărare, o formațiune de Consiliu de Apărare în Consiliul UE și o comisie permanentă dedicată în Parlament;
● O utilizare mai bună a PESCO (Cooperarea structurată permanentă în domeniul apărării și securității);
● Intensificarea bazei industriale de apărare a Europei cu achiziții comune și mai multe investiții, în special în noile tehnologii de apărare (Defence Tech 2.0 );
● Crearea unei Agenții Europene pentru Proiecte de Cercetare Avansată în Apărare (DARPA) pentru a intensifica securitatea și apărarea viitorului.

2. O Europă care oprește migrația ilegală
● Transformarea FRONTEX într-o adevărată forță europeană de protecție a frontierelor europeneprin triplarea personalului până la 30.000, oferind resurse mai mari și noi echipamente
● Consolidarea capacităților naționale prin infrastructură fizică și mijloace avansate de supraveghere pentru o gestionare integrată a frontierei;
● Construirea unei cooperări mai apropiate a UE cu țări terțe printr-un nou Pact Mediteranean;

3. O Strategie a Competitivității Europene
● Consolidarea pieței unice, promovând digitalizarea, completând piața unică a serviciilor și aprofundând piețele de capital și energie;
● Reducerea birocrației pentru companii și IMM-uri și stabilirea unui Comisar European pentru problemele IMM-urilor și reducerea birocrației;
● Cooperare mai strânsă în ceea ce privește comerțul modern și echitabil cu state democrate și parteneri similari și prin stabilirea unui nou acord de liber schimb cu SUA;
● Asigurarea accesului IMM-urilor la finanțare printr-o uniune a piețelor de capital finalizată.

4. O Uniune geopolitică alături de Ucraina:
● Ajutor politic, economic, umanitar și militar acordat Ucrainei atât timp cât este nevoie și promovarea reconstrucției Ucrainei;
● Regimul lui Putin trebuie pedepsit pentru agresiune și crime de război printr-un tribunal pentru crime de agresiune;
● Strategia de extindere europeană de perspectivă pentru Ucraina, Moldova, Georgia și Balcanii de Vest.

5. O Europă care menține oamenii în siguranță
● Consolidarea Europol, făcându-l o agenție de poliție operațională cu competențe de executare, dublându-i personalul de la 1.400 la 3.000 și crearea unui centru special pentru combaterea traficului de migranți și a traficului de persoane;
● Consolidarea mandatului european de arestare;
● Lansarea unui plan de acțiune al UE împotriva hărțuirii cibernetice și a abuzului asupra copiilor.

6. O adevărată Uniune Energetică Europeană
● Crearea unei adevărate uniuni energetice europene prin consolidarea pieței interne a energiei, construirea infrastructurii transfrontaliere cu valoare adăugată pentru Europa și promovarea diversificării pentru a evita dependențele de țări terțe;
● Promovarea unei strategii europene comune privind resursele necesare pentru inovațiile viitoare (materii prime critice, circularitate);
● Trecereade la combustibilii fosili către energie curată, de exemplu prin creșterea producției de hidrogen curat;
● Asigurarea accesului la materii prime esențiale pentru a produce tehnologiile viitorului, sporind în același timp rezistența Europei.

7. O Europă care sprijină fermierii și pescarii:
● O Politică Agricolă Comună (PAC) cu plăți directe incluse și birocrație redusă
● Investiții în agricultură ca industrie de înaltă tehnologie (Moonshot european pentru agricultura de precizie, robotică și managementul integrat al dăunătorilor).

8. O Europă care îmbunătățește sănătatea cetățenilor prin inovație:
● Finalizarea unei Uniuni Europene pentru Sănătate care să coaguleze resurse umane și financiare pentru inovație în sănătate;
● Implementarea completă a Planului European de combatere a cancerului;
● Sprijinirea Europei de a redeveni „Farmacia Lumii” prin construirea unei baze europene puternice de producție și biotehnologie;
● Promovarea și sprijinirea politicilor pentru locuire pentru tineri;
● Lansarea unui plan de acțiune al UE pentru sănătatea cardiovasculară și promovarea Planului de acțiune privind sănătatea mintală.

9. O Europă care protejează planeta
● Atingerea obiectivului de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 și a neutralității climatice până în 2050, făcând din Green Deal un acord cu economia noastră și implementându-l, reducând în același timp birocrația excesivă;
● Continuarea sprijinirii financiare a companiilor, în special IMM-urile, fermierii și pescarii;
● Deblocarea investițiilor în inovare pentru tehnologiile curate și cu un Plan de Investiții pentru Locuri de Muncă Europene;
● Menținerea UE în fruntea luptei pentru protecția mediului, permițând în același timp companiilor să își consolideze avantajul competitiv în raport cu țările terțe, în special China.

10. O Europă care este pregătită pentru viitor
● Europa trebuie să vorbească cu o singură voce în lume și are nevoie de un ministru de externe comun al UE;
● Continuarea sprijinului nostru puternic din partea UE pentru eforturile ONU de reunificare a Ciprului;
● Asigurarea dreptului Parlamentului European de a iniția legislație europeană.
Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților (Grupul din care face parte în acest moment PSD)
Pentru grupul S&D, dimensiunea socială de a proteja și a sprijini cetățenii este foarte importantă.Printre priorități putem identifica:
1. Drepturi Sociale și Locuri de muncă de calitate
● o directivă care să asigure învățarea pe tot parcursul vieții;
● o nouă directivă pentru folosirea Inteligenței Artificiale în câmpul muncii;
● stagii de practică și internship de calitate și plătite;
● o directivă pentru dreptul la a te deconecta de la locul de muncă și pentru teleworking;
● o directivă pentru a combate hărțuirea la locul de muncă;
● legislația privind riscurile psihosociale și protecția lucrătorilor împotriva pericolelor cauzate de evenimente meteorologice severe;
● coordonarea sistemelor naționale de securitate socială;
● categorii care vor necesita o mai mare atenție pentru piața muncii: migranți, persoane cu dizabilități, sectoarele culturale și creative;
● Revizuirea politicii de coeziune;
● Revizuirea Strategiei Europene pentru Tineret 2019-2027 și dezvoltarea accesibilității Programului Erasmus+ pentru tinerii din zone defavorizate;
● Un nou Plan European privind Educația;
● Realizarea a două strategii cu impact european: O strategie Europeană Anti-Sărăcie și o Strategie Europeană pentru cetățeni în vârstă.

2. Climă, Mediu, Agricultură și Energie pentru o Tranziție Justă
● Un cadru de politică de tranziție justă mai puternic, inclusiv o directivă pentru a anticipa și a gestiona schimbările din lumea muncii cu planuri de tranziție de la un loc de muncă la alt loc de muncă pentru toate sectoarele;
● O Lege europeană a climei, cu obiective clare pentru a proteja cetățenii, fermierii, mediul și infrastructura de impactul asupra climei, un plan european de combatere a deșertificării și o consolidare a mecanismului de protecție civilă al Uniunii;
● Un cadru de politică pentru tranziție justă ar trebui, de asemenea, să se asigure că gospodăriile cu venituri mai mici beneficiază de sprijinul necesar pentru a se adapta la tranziția climatică și energetică;
● Reducerea folosirii pesticidelor și crearea unei noi legislații în acest sens;
● Adoptarea unui cadru legislativ pentru sistemele de alimente sustenabile, reglementarea lanțurilor valorice și practicile comerciale neloiale;
● Sprijinirea zonelor rurale.

3. Securitate și Apărare:
● Următorul Cadru Financiar Multianual ar trebui să includă o finanțe sporite privind securitatea și apărarea, bazate pe noi resurse proprii;
● Mobilizarea resurselor pentru a stimula cercetarea și dezvoltarea produselor europene de apărare prin intermediul unui Fond european de apărare consolidat;
● Un fond de investiții în apărare ar trebui să fie dedicat sprijinirii exclusiv a industriei de apărare a UE, fără a permite tăierea bugetului către alte priorități, cum ar fi cheltuielile sociale sau de coeziune;
● Explorarea și mobilizarea tuturor resurselor posibile pentru a asigura sprijin economic, umanitar și militar durabil Ucrainei în timpul războiului și pentru reconstrucția țării, cu contribuții din partea tuturor statelor sale membre;
● Regiunile de frontieră de est ale Uniunii au nevoie de sprijin pentru a face față impactului direct al războiului asupra economiei lor și operațiunilor hibride rusești.

4. Democrație, stat de drept și drepturi fundamentale
● Consolidarea statului de drept și asigurarea că Comisia Europeană rămâne un gardian puternic și independent al tratatelor;
● Respectarea drepturilor fundamentale și a principiilor democratice trebuie să fie precondiții pentru a participa la orice program de finanțare al UE;
● Asigurarea libertății presei.

5. Un buget centrat pe oameni și o capacitate de investiții pentru a furniza bunuri publice europene: finanțarea tranziției și salvgardarea coeziunii
● Consolidarea bugetului european și viitorul Cadru Financiar Multianual dincolo de actualul 1% din Venitul Național Brut UE-27, sprijinit de noi resurse proprii;
● Accelerarea execuției bugetare și stimularea absorbției fondurilor UE;
● Capacitatea de investiții trebuie să fie complementară cu resursele existente alocate unei politici de coeziune robuste și simplificate;
● Susținerea unui nou Act Industrial verde al UE, capabil să realizeze o reindustrializare competitivă și ecologică a Europei, bazată pe locuri de muncă de calitate, pe prețuri accesibile la energie, pe planul industrial Green Deal, pe o „Lege pentru cumpărare ecologică și europeană” care se bazează pe industria net zero.

6. Impozitare echitabilă: un impozit pe avere în statele membre pentru a finanța parțial tranziția socială și climatică a UE, ca o nouă resursă proprie pentru consolidarea bugetului UE;

7. Locuire decentă prin asigurarea unui flux permanent și suplimentar de investiții în locuințe de cel puțin 50 de miliarde de euro pe an;

8. HealthFirst Act ce ar trebui să stabilească o serie de obiective în ceea ce privește securitatea aprovizionării cu medicamente și dispozitive medicale și accesul la acestea, accesibilitatea medicamentelor, inclusiv prin crearea unei Facilități europene pentru medicamente care acționează în interesul public;

9. O Europă incluzivă și feminină prin protecția cuprinzătoare împotriva tuturor formelor de discriminare;

10. Migrație incluzivă prin monitorizarea riguroasă bazată pe misiuni pe teren și evaluări legislative, care urmăresc să se asigure că politicile naționale sunt umane, susțin demnitatea migranților și promovează comunitățile incluzive;

11. Un actor global puternic pentru pace, drepturile omului, comerț echitabil și cooperare pentru dezvoltare printr-o conferință de pace sponsorizată de UE pentru Israel și Palestina, un nou parteneriat cu Africa și America Latină prin dezvoltarea politicii de cooperare. Totodată, un mare accent este pus pe extinderea Uniunii Europene către Ucraina, Balcanii de Vest, Republica Moldova și Georgia.
Renew Europe (Grupul din care fac parte în acest moment partidele USR și PMP)
1. Apărare
● Intensificarea capacităților de apărare, de la cercetare la cooperarea militară, pentru a ajuta Ucraina să câștige războiul împotriva agresorului rus și pentru a descuraja amenințările din partea regimurilor autoritare;
● Consolidarea apărării în UE, astfel încât atât NATO, cât și Europa să fie mai puternice.

2. Recâștigarea Nivelului competitivității
● Nevoia ca următoarea Comisie Europeană să fie una a investițiilor în cercetare, dezvoltare, inovare și oameni;
● Atragerea investițiilor private pentru a face Europa mai competitivă și mai durabilă prin reducerea birocrației, a dependențelor energetice, facilitarea accesului la alte piețe, conturarea unui comerț mai echitabil, mobilizarea investițiilor private pentru inovare, etc.

3. Valorile europene nu sunt de vânzare
● Crearea unui mecanism pentru a lua fondurile înapoi din mâinile autocraților și oferirea acestora către societatea civilă.

4. Drepturile tale, lupta noastră
● Apărarea drepturilor femeilor și accesul acestora la sănătatea și drepturile sexuale și reproductive, inclusiv avortul, combaterea violenței bazate pe gen;
● Legalizarea și recunoașterea căsătoriilor de același sex și a familiilor LGBTQIA+ în întreaga Europă și a drepturilor depline ale acestora ca cetățeni europeni.

5. Să nu mușcăm mâna celor care ne hrănesc: reducerea birocrației pentru fermieri.

6. Implementarea regulilor verzi și digitale: finalizarea Pieței Unice digitale

7. Implicarea tinerilor prin educație și cultură
● Consolidarea programului Erasmus;
● Introducerea unui permis cultural european;
● Învățarea despre patrimoniul european comun;
● Educația tinerilor pentru a combate deficitul de competențe.

8. Gestionarea migrației în mod eficient șiuman
● Realizarea unui cadru juridic stabil pentru cei care caută adăpost și angajamentul de a preveni problemele care obligă oamenii să-și părăsească casele;
● Evaluarea căilor juridice astfel încât economiile europene să poată avea forța de muncă necesară pentru creșterea lor prin integrarea noilor talente.

9. Construirea unei alianțe globale a democrațiilor prin parteneriate cu țări care au aceleași concepții, care să consolideze influența globală a UE pentru a ne promova valorile.

10. Înnoirea Europei și unificarea continentului
● Transformarea Comisiei Europene într-un guvern democratic adecvat, cu un singur președinte la cârma executivului UE, astfel încât lumea să știe în sfârșit pe cine să apeleze când dorește să vorbească cu UE;
● Întărirea rolului Parlamentului European, astfel încât vocile cetățenilor să rezoneze și mai puternic decât astăzi;
● Eliminarea principiului „unanimității” (veto-ului european);
● Asigurarea că cei care îndeplinesc criteriile relevante ar trebui să se alăture spațiului Schengen de liberă circulație fără întârziere;
● Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, precum și a altor candidați. 
Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (Grup din care face parte în acest moment AUR)
1. Protejarea identității naționale: modernizarea Uniunii Europene păstrând în același timp suveranitatea statelor membre
● Dezaprobarea eforturilor de centralizare a puterii în UE sau extinderii votului cu majoritate calificată în zonele excluse în prezent;
● Înțelegerea faptului că rolul Comisiei Europene nu ar trebui să oglindească pe cel al unui guvern;
● Pledarea pentru utilizarea tratatelor existente ale UE, mai degrabă decât introducerea unor straturi suplimentare de legislație și proceduri,, cum ar fi subsidiaritatea și proporționalitatea.

2. Protejarea cetățenilor: întărirea sistemelor de apărare prin unitate
● Mobilizarea resurselor financiare necesare pentru apărare și securitate, adăugând valoare prin coagularea eforturilor, coordonarea și implicarea în proiecte comune;
● Sprijinirea inițiativelor menite să ofere statelor membre și aliaților acestora produse de apărare de înaltă calitate, în cantitățile necesare și în scurt timp;
● Susținerea măsurilor de facilitare a cooperării în cercetare și dezvoltare și achiziții comune de produse de apărare. Grupul consideră că apărarea în sine și pregătirea militară ar trebui să rămână apanajul statelor membre și, prin urmare, rămâne sceptic cu privire la înființarea unei uniuni a apărării la nivelul UE;
● Militarea activă pentru sancțiuni și mai puternice împotriva Rusiei, precum și pentru întărirea celor deja existente și pentru continuarea înarmării și a ajutorului militar;
● Sprijinirea Ucrainei până când ocupantul va fi înfrânt și extinderea ajutorului către alte popoare din regiune care încă trăiesc în frică și opresiune, cum ar fi poporul din Belarus;
● Sprijinirea Republicii Moldova și poporul Georgiei pe drumul lor către integrarea în UE;
● Sprijinirea cooperării UE-NATO prin lansarea și sprijinirea de noi inițiative pentru a crește bugetele pentru apărare, a promova noile tehnologii și a pregăti forțele pentru viitoarele medii de luptă;
● Promovarea în mod activ a bugetelor pentru apărare, dezvoltarea capacităților și susținerea NATO ca principal actor de securitate în Europa;
● Continuarea luptei împotriva terorismului și a crimei organizate, iar politicile propuse să aibă drept scop diminuarea capacităților operaționale ale unei game largi de organizații teroriste și rețele criminale, ducând în cele din urmă la înfrângerea acestora.

3. Asigurarea securității frontierelor: implementarea unei abordări holistice a gestionării migrației
● Modificarea normelor UE pentru a permite finanțarea infrastructurii de frontieră, astfel încât toate statele membre să contribuie la protecția frontierelor externe ale UE;
● Susținerea unei strategii proactive axate pe prevenirea și abordarea cauzelor fundamentale ale migrației, astfel încât ideea de a intra ilegal în Europa să nu mai fie atractivă;
● Sprijinirea Comisiei de a începe negocierile pentru acordurile pentru platformele regionale de debarcare în țări terțe, astfel încât cererile de azil să poată fi procesate în afara UE, descurajând astfel călătoriile maritime periculoase și descurajând migranții economici ilegali, oferind în același timp căi sigure. pentru cei care au cu adevărat nevoie de refugiu;
● Continuarea luptei împotriva traficului de persoane prin valorificarea accesului la fondurile de dezvoltare ca mijloc de a stimula cooperarea autentică în gestionarea fluxurilor de migrație, inclusiv facilitarea returnărilor și combaterea sindicatelor criminale;
● Reformarea cadrului pentru cereri de azil pentru a preveni abuzul;
● Consolidarea FRONTEX și EUROPOL pentru a întări granițele prin sporirea eficienței sistemelor informatice, cum ar fi Sistemul de informații Schengen, Sistemul de informații Visa, Eurodac și ECRIS-TCN, precum și implementarea rapidă a unor noi sisteme precum ETIAS și Sistemul de intrare/ieșire;
● Legarea în mod condiționat a politicii pentru migrație și de dezvoltare cu managementul migrației.

4. Cultivarea agriculturii:
● Propunerea unei evaluări a impactului inițiativelor Green Deal și Strategiei de la Fermă la Furculiță de către Comisia Europeană;
● Sprijinirea competitivității fermierilor, mai ales în ceea ce priveșteeExtinderea UE;
● Reducerea birocrației și simplificării Politicii Agricole Comune.

5. Revizuirea Green Deal: identificarea echilibrului corect între acțiunea climatică și prosperitatea economică
● Solicitarea unei abordări raționale a politicilor cheie care combină decarbonizarea cu creșterea economică, locurile de muncă și competitivitatea globală;
● Dezvoltarea potențialului industrial al regiunilor aflate în tranziție energetică;
● Promovarea sustenabilității în sectorul auto și asigurarea unei compensații echitabile pentru persoanele ale căror vehicule trebuie casate din cauza restricțiilor la export;
● Grupul respinge interzicerea reglementării motoarelor cu ardere internă stabilită pentru 2035, din cauza îngrijorărilor legate de calendarul acesteia și de impactul socio-economic mai amplu;
● Acordarea priorității pentru implementarea și consolidarea pachetului Fit for 55 de către Comisia Europeană înainte de a introduce noi reglementări climatice;
● Grupul va contesta planurile de stabilire a unor obiective suplimentare de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră;
● Punerea accentului pe dezvoltarea mai rapidă a coridoarelor de transport nord-sud, cum ar fi Via Carpathia, noduri de transport multimodale mai bine dezvoltate și legătura feroviară de mare viteză Rail Baltica între statele baltice și restul Europei.

6. Stimularea creșterii economice: valorificarea puterii pieței unice și a întreprinderilor mici din Europa
● Un nou cadru legislativ care să înțeleagă cu adevărat lumea digitală, eliberând produsele software inovatoare de regulile învechite;
● Stimularea investițiilor în tehnologii de ultimă oră (AI, 5G/6G);
● Susținerea implementării Once Only Principle ca abordare standard, cu scopul de a reduce sarcinile administrative și de a îmbunătăți eficiența în toate sectoarele;
● Punerea în aplicare a unui mecanism care necesită evaluări riguroase de impact pentru toate modificările legale semnificative ale proiectelor de legislație;
● Reformarea guvernanței UE, pledând pentru un sistem ghidat de experți din industrie, nu de birocrați;
● Reformarea politicii de coeziune prin acordarea către statele membre și regiunilor unei mai mari autonomii în luarea deciziilor cu privire la direcționarea și alocarea resurselor.

7. Asigurarea securității energetice și impulsionarea inovației: orientareacătre reziliență în viitor
● Necesitatea acordării unei atenții sporite reactoarelor modulare mici și îndemnarea Comisiei Europene să pregătească un cadru de reglementare care să sprijine aceste reactoare;
● Introducerea energiei geotermale ca parte a unei tranziții energetice juste;
● Sprijinirea extinderii acțiunilor de cercetare și dezvoltare pentru a atenua disparitățile în activitățile de cercetare și inovare dintre diferitele state membre, continuând să abordeze problema libertății academice, după ce și-a exprimat în mod regulat îngrijorarea serioasă cu privire la răspândirea ortodoxiei progresive și la creșterea curentului de CANCEL CULTURE în instituțiile academice.

8. Lupta pentru libertățile fundamentale și împotriva celor care încearcă să le submineze
● Protejarea libertății internetului împotriva supravegherii excesive și a cenzurii;
● Propunerea unei noi inițiative de stabilire a instrumentelor de bază de control parental care să permită părinților să monitorizeze eficient activitățile online ale copiilor lor;
● Sprijinirea luptei împotriva anti-semitismului și a tuturor formelor de extremism.

9. Creșterea economică globală: crearea unei viziuni comerciale îndrăznețe
● Promovarea comerțului bazat pe reguli și acorduri de liber schimb de înaltă calitate prin extinderea cooperării în cadrul Consiliului pentru Comerț și Tehnologie UE-SUA, urmărind în același timp în mod activ statutul de asociat pentru Regatul Unit;
● Sprijinirea unei strategii a UE de reducere a riscurilor față de China, recunoscând în același timp China ca partener, concurent și rival strategic;
● Reformarea Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), care să acorde prioritate transparenței, echității și eficacității;
● Aprofundarea și extinderea Consiliului pentru comerț și tehnologie UE-India, precum și acorduri cuprinzătoare privind comerțul, protecția investițiilor și indicațiile geografice;
● Sprijinirea unei mai bune colaborări între Banca Europeană pentru Investiții (EIB) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

10. Investiția cu înțelepciune pentru un viitor mai inteligent: transformarea bugetului UE pentru secolul XXI
● Introducerea de către Comisia Europeană a unei „culturi a performanței” solidă în direcțiile sale generale, folosind indicatori de performanță clari și ușor de înțeles, în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare;
● Dezvoltarea de către Comisia Europeană a unui sistem de control bugetar;
● Grupul se opunenintroducerii unor noi taxe.

11. Conturarea cursului Europei: pledând pentru extindere și navigarea peisajului geopolitic în schimbare
● Sprijinirea extinderii Uniunii Europene;
● Întărirea legăturilor cu Regatul Unit;
● Promovarea unei abordări mai nuanțate cu China;
● Îmbunătățirea relațiilor cu Orientul Mijlociu și Africa de Nord;
● Promovarea unei politici mai asertive față de Iran;
● Îmbunătățirea relațiilor cu regiunile Sub-Sahariene Africane.
Verzii / Alianța Liberă Europeană (Grup din care face parte în acest moment independentul Nicu Ștefănuță)
1. Un pact verde și social
● Propunerea unui Pact pentru oceane, mări, râuri și economia albastră;
● Propunerea unui Fond UE dedicat pentru natură va fi esențial pentru a accelera implementarea obiectivelor globale de biodiversitate și pentru a implementa obiectivul de cel puțin 30% din ariile protejate terestre și marine până în 2030;
● Lansarea unui Plan de investiții industriale ecologice în primele 100 de zile de la instituirea noii Comisii Europene care să includă un plan de decarbonizare a sectoarelor industriale cheie, cum ar fi industriile cu consum mare de energie (oțel, ciment, aluminiu...), măsuri de stimulare a producției locale de tehnologii cheie din surse regenerabile (pompe de căldură, baterii, fotovoltaice solare sau mori de vânt), care ar trebui finanțate prin realocarea subvențiilor UE și naționale pentru combustibili fosili;
● Introducerea unui nou cadru transnațional de planificare a industriei (TEN-I), precum și sprijin pentru infrastructurile digitale;
● Introducerea unui EU Buy Sustainable Act și o revizuire a directivei privind achizițiile publice vor crea piețe lider pentru tehnologiile regenerabile și produselor ecologice;
● Introducerea unui Single Digital Booking and Ticketing Regulation care ar asigura călătoriile transfrontaliere cu trenul mai ușoare pentru milioane de europeni prin achiziționarea unui singur bilet pe un singur peron;
● Introducerea unui Nou acord pentru fermieri pentru a se asigura că obțin venituri decente, pentru a face agricultura UE mai rezistentă la schimbările climatice și la pierderea biodiversității și pentru a se asigura că micii fermieri primesc cota echitabilă din subvențiile UE pentru agricultură.;
● Includerea unui plafon al finanțării PAC care să garanteze nicio revânzare cu pierdere;
● Pledarea pentru o nouă nouă lege a UE privind sistemele alimentare durabile (EU Sustainable Food Systems Law) astfel încât oamenii să știe ce conțin alimentele lor, de unde provin și cum au fost produse, stimulând astfel dietele sănătoase și durabile, asigurând în același timp condiții demne de muncă și un venit echitabil pentru toți lucrătorii;
● Prezentarea unei noi propuneri de către Comisia Europeană privind pesticidele;
● Revizuirea legislației REACH în conformitate cu angajamentele Strategiei pentru sustenabilitatea produselor chimice;
● Introducerea unui EU CARE DEAL care să includă ratificarea convențiilor Organizației Internaționale a Muncii (OIM) despre muncitori, personal și împotriva hărțuirii și violenței;
● Propunerea unui set de reguli împotriva utilizării practicilor care creează dependență și încetarea personalizării prețurilor: prețurile online trebuie să fie transparente și corecte, consumatorii nu ar trebui să primească prețuri bazate pe configurarea dispozitivului, adresa sau alte date personale. De asemenea, este necesar să se abordeze practicile de manipulare online prin intermediul Digital Fairness Act;
● Politici sociale care să includă un răspuns la criza locuirii.

2. Democrație, stat de drept și drepturi fundamentale
● Declanșarea procedurii articolului 7 alineatul (2) TUE în cazul Ungariei. Comisia ar trebui să se angajeze să declanșeze proceduri de încălcare a dreptului comunitar în ceea ce privește valorile UE, inclusiv amenzi;
● Instituirea unei convenții pentru începerea negocierilor privind modificările tratatului, așa cum au propus cetățenii, în vederea îmbunătățirii Uniunii, a capacității acesteia de a acționa și a întări cuvântul cetățenilor, democrația și responsabilitatea;
● Îmbunătățirea programului Erasmus prin prioritizarea și integrarea tineretului în politicile UE și instituționalizarea dialogurilor cu organizațiile reprezentative de tineret și agora pentru tineri cetățeni;
● Solicitarea unei directive UE privind standardele minime de protecție a organizațiilor societății civile din toate statele membre, pentru a proteja societatea civilă, activiștii și apărătorii de toate formele de atacuri, discriminare și hărțuire;
● Introducerea unui cadru legislativ al UE pentru a preveni concentrarea și monopolul mass-media și pentru a permite jurnaliștilor să lucreze liber și în siguranță;
● Adoptarea Directivei antidiscriminare, unui plan de acțiune ambițios al UE privind combaterea rasismului după 2025 și o legislație pentru combaterea rasismului și a discriminării de către forțele de ordine și Inteligenței Artificiale, precum și revizuirea Deciziei-cadru privind combaterea anumitor forme și expresii a rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal;
● Punerea în aplicare a directivei privind violența bazată pe gen pentru a asigura un nivel înalt de standard în implementarea acesteia, în deplină conformitate cu Convenția de la Istanbul;
● Implementarea unei noi strategii reînnoite privind egalitatea LGBTQIA+ ar trebui să înlăture lacunele legislative în domeniile nediscriminării și infracțiunilor motivate de ură;
● Includerea în Carta Drepturilor Fundamentale a sănătății și drepturilor sexuale și reproductive, a dreptului la avort în condiții de siguranță;
● Asigurarea respectării drepturilor fundamentale la granițele Europei și solicitarea Comisiei de a intensifica măsurile de aplicare prin proceduri de încălcare a dreptului fundamental și monitorizare sistematică a drepturilor fundamentale.

3. Pace, securitate și drepturile omului
● Sprijinirea Ucrainei la nivel politic, militar, economic, infrastructural, financiar și umanitar necesar;
● Un cadru proactiv al politicii UE - Orientul Mijlociu pentru a restabili un orizont politic pentru o pace corectă, cuprinzătoare și de lungă durată între Israel și Palestina;
● O politică avansată de extindere a Uniunii Europene;
● Înființarea unei facilități în afara bugetului care să reunească părți din bugetele naționale de apărare pentru întregul ciclu de viață al capabilităților militare. Până la sfârșitul mandatului următor, cercetarea, dezvoltarea și achizițiile militare comune trebuie să fie regula și nu trebuie să rămână o excepție;
● Stabilirea unei politici responsabile pentru exportul de arme;
● Luarea deciziilor la nivel de politică externă cu o majoritate calificată, nu prin unanimitate (stadiul actual);
● Facilitarea accesului la vizele UE și adăpost temporar pentru apărătorii drepturilor omului și jurnaliștii aflați în pericol, precum și un mandat al UE pentru negocierea instrumentului obligatoriu al ONU privind drepturile omului;
● Alinierea politicilor comerciale și de investiții ale UE la Obiectivele de dezvoltare durabilă și, în special, la protecția socială, a mediului și a climei;
● Implementarea pe deplin a politicilor pentru dezvoltare, în special în domeniul comerțului și finanțelor, agriculturii, pescuitului, politicii energetice și climatice și migrației;
● Realizarea unei noi strategii pentru relațiile UE-Africa, bazată pe un parteneriat egal, ancorată în luptele anticoloniale și gata să sprijine populația locală și societatea civilă în apelul lor pentru o mai bună guvernare, pace și respectarea resurselor naturale și a mediului;
● Consolidarea unei politici externe și de dezvoltare feministă pentru UE.
Concluzii - Care sunt numitorii comuni?

1. Un accent proeminent pus pe apărare, finanțarea apărării și a noilor tehnologii, dar și pentru apărarea granițelor;
2. O mai mare atenție asupra finanțării fermierilor în raport cu normele Green Deal și a dezvoltării durabile;
3. Competitivitatea - o nouă UE competitivă care să poată concura cu marile puteri globale;
4. Extinderea Uniunii Europene către Ucraina, Republica Moldova, Georgia;
5. Noi strategii și politici în domeniul sănătății și cercetării.

Ce ne așteaptă?

În 2027 se va termina Cadrul Financiar Multianual actual, cel care asigură în acest moment finanțarea inițiativelor și programelor UE. În mod clar, grupurile politice vor încerca introducerea a cât mai multor direcții strategice în acest cadru tocmai pentru a asigura continuarea politicilor sociale.

Însă până atunci, toate aceste grupuri politice vor trebui să se pună de acord pe cum încep munca: cine va fi noul Președinte al Parlamentului European, al Comisiei Europene, care vor fi comisiile de lucru ale Parlamentului și cine vor fi vice-președinții aleși de ei. Toate acestea în săptămâna care începe. 
Update cookies preferences