Europuls dă startul EU4GLOB: Vocea cetățenilor din opt țări va modela viitorul Uniunii Europene pe scena globală
Europuls - Centrul de Expertiză Europeană anunță lansarea proiectului EU4GLOB, ce presupune consultarea extensivă a cetățenilor cu privire la viitorul Uniunii Europene înafara granițelor sale. Acesta se desfășoară la nivelul a opt țări (Bulgaria, România, Spania, Malta, Grecia, Danemarca, Germania și Letonia).
Astfel, proiectul va fi găzduit de: Europuls (România), Democracy International (Germania), aditus Foundation (Malta), Democracy Without Borders (Grecia), NYT Europa (Danemarca), IE University (Spania) LAPAS (Letonia) și European Information Centre (Bulgaria).
Concentrându-se pe rolul Uniunii Europene în lume, EU4GLOB își dorește să consolideze sentimentul de apartenență la cetățenia și valorile europene.
În același timp, proiectul dorește să contribuie la restabilirea încrederii cetățenilor în în instituțiile naționale și internaționale, crescând capacitatea lor de răspuns la problemele stringente înaintate. Prin modelul instrumentelor de participare democratică, precum European Citizens' Initiative, ne dorim să creem recomandări concrete ce vor fi aduse în atenția decidenților la nivel european.
Proiectul presupune două etape.
Proiectul presupune două etape.
Pe data de 24 octombrie, la București, vom aduce împreună reprezentanții societății civile și decidenți la nivel național pentru a discuta despre participarea tinerilor în societate la nivel global, având în vedere elaborarea politicilor în orizontul 2024-2029.
Ulterior, între 15-17 noiembrie, vom organiza un schimb de experiență la București între tinerii din cele 8 țări, inclusiv România (voluntari, tineri profesori, studenți, tineri antreprenori, cercetatori, lucratori de tineret). Vor fi invitați și decidenți la nivel european și ambasadori, pentru a da ocazia tinerilor prezenți să transmită ideile și dorințele lor.
Între 6-8 august, colegele noastre Francesca Cristea, Oana-Maria Ene și Alexandra Cîrjă s-au întâlnit la Bruxelles cu partenerii proiectului pentru a discuta despre obiectivele pe care ni le propunem: promovarea democrației, sustenabilității, stoparea dezinformării, a valorilor europene și formularea unor recomandări coerente pentru instituțiile europene prin consultarea cetățenilor cu privire la politica externă a Uniunii Europene.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați organizatorii proiectului:
Proiectul EU4GLOB este finanțat de Uniunea Europeană prin programul CERV.