Dezinformarea, postacii și basmele moderne în spațiul public românesc
Basmele moderne nu mai încep cu ”a fost o dată ca niciodată…”. Ele încep acum cu ”O veste HALUCINANTĂ dă peste cap România, dă click aici…” sau ”avem o dezvăluire SENZAȚIONALĂ pentru dumneavoastră în seara aceasta!”. Ele nu mai sunt povestite de bunici calmi cu parul grizonat ci de bloggeri obscuri și atotștiutori sau de realizatori TV isterici care speculează despre conspirații și legături suspicioase la orele târzii ale serii, pe canale ale căror principal produs este monologul în grup. Audiența a rămas similară, pentru că așa cum copiii rămân cu ochii mari și gura căscată, ea uită deseori să se mai întrebe ”stai, chiar e adevărat?!”
Citiți până la sfârșit pentru o rețetă de luptă împotriva dezinformării.
Orice vorbă e o știre
Putem da vina pe diverse pagini de pe internet (bloguri, site-uri de știri, grupuri de Facebook, Twitter) și pe canalele de știri non stop. Au în comun necesitatea permanentă de a crea conținut, de a atrage clickuri și vizualizări, audiență și privitori, pentru a face bani din reclame. Putem da vina pe interesele obscure despre care vorbim mai jos, care finanțează troli individuali sau campanii masive de dezinformare din interes personal, corupt sau național.
Dar trebuie să acceptăm că vinovați sunt și consumatorii. Dacă în Roma Antică poveștile fantastice ale unui călător îndepărtat erau luate de bune, pentru că nu aveai cum să le verifici (și oricum erai un plebeu ignorant), în ziua de azi avem nu doar o minimă educație, dar și accesul la mecanisme de verificare. Dacă citești un articol dubios cum că Angela Merkel e fata lui Hitler, poți afla în câteva clipe că s-a născut în 1954.
Lipsește din ce în ce mai mult, se pare, discernământul. Orice vorbă aruncată în sfera publică devine un parazit informațional, lipicios și greu de eradicat. O acuzație la o oră de maximă audiență este de multe ori mai importantă decât, de exemplu, faptul că cel care o lansează este un inculpat penal care ar avea de altfel tot interesul să zică orice pentru a-și scăpa pielea.
Astfel avem azi o opinie publică română obișnuită cu procese la televizor și care crede cu tărie în teorii conspiraționiste care mai de care mai fantastice. Într-o lume în care dezbaterile politice sunt oricum marcate de minciuni, promisiuni false și exagerări, la noi oamenii uită de ideea că adevărul trebuie mereu verificat și dovedit.
Înainte de a continua, trebuie să recunoaștem că până și linkurile din acest articol nu pot fi toate 100% sigure. Dar cum am spus mai sus, mai e nevoie și ca cititorii să își folosească discernământul.
Origini estice
Vladimir Putin nu a inventat dezinformarea și știrile false. Dar a învățat să se folosească de ele până în punctul în care a fost capabil să influențeze masiv alegerile din SUA și să semene discordie în sânul oricărei țări care ar fi capabilă să se opună domniei sale pe viață din Rusia. Un site al Serviciului European de Acțiune Externă, abia face față valului continuu de știri false venite din est.
Putin și cei din jurul lui au descoperit că nu trebuie să câștigi un război cu arme și mijloace militare în era modernă, fiind mult mai simplu și ieftin să prostești și minți, la o scară masivă. De ce să dai miliarde pe avioane de vânătoare când milioane date pe studenți (”troli” de Internet) care își fac sute de conturi false de Facebook în SUA, Cehia, Italia sau România îți pot promova mult mai bine interesele. De ce să te aperi cu argumente, când poți discredita cu minciuni, ambele având șanse egale de a fi ascultate de publicul modern și lipsit de discernământ?
Impactul din România este clar și există articole excelente care discută asta, ca cel recent apărut al Corinei Rebegea sau altele mai vechi. Ea vorbește de ”idioți utili” care duc mai departe basmele moderne rusești și poate că asta este vulnerabilitatea particulară la noi.
Scurtă lecție de istorie: cuvântul ”troli” de internet nu vine din basmele nordice cu creaturi mitologice care stau sub poduri. Vine de la a sta pe forumuri de discuție și a posta mesaje care îi ofensează pe cei mai fraieri care nu își dau seama ca e vorba de o glumă. Băieții plictisiți din anii 2000 făceau ”trolling for suckers”, adică pescuit (cu plasa) de fraieri așa: postau un mesaj absurd, insultător sau se prefăceau ignoranți de lucruri evidente. Și vedeau cine reacționează sau chiar dă mai departe.
Pentru că despre asta este vorba: știrile false, minciunile, conspirațiile îi atrag sau afectează în primul rând pe cei care nu au abilitatea, interesul, răbdarea și discernământul de a-și da seama că sunt manipulați. Deci… fraieri. Iar trolii ruși, plătiți sau susținuți de Putin au făcut din această tehnică o adevărată artă.
Certuri pe interneți
În ianuarie 2017 erau peste 9 milioane de români pe Facebok și, judecând după numărul de prieteni care se plâng că ”mama mi-a dat add azi”, putem trage concluzia că numărul crește extrem de repede. Poate că nu e un instrument/metodă extrem de științific, dar cert e că într-un asemenea mediu propice, cu mulți utilizatori noi sau care fac greu diferența între surse, modelul creat de ruși funcționează de minune.
Agenții acestor informații sunt diverși. O parte sunt cei influențați de Kremlin, cărora o le spunem #trolschi. Fie site-uri ca Sputnik News, dar deseori utilizatori sau persoane care par normale: au un nume generic, poze cu flori, pisici sau mâncare pe profil. Însă din când în când mai postează articole despre marile realizări ale Rusiei sau ale lui Putin sau dacă sunt mai subtili, comentarii care atacă orice de poziție pro-Vestică, pro-Ucraina, pro-sancțiuni, pro-stabilitate, etc. Și alți utilizatori îi citesc și ajung să creadă că, pentru că ceva este în spațiul public și spus de oameni ”simpli”, este și adevărat.
Avem apoi trolii neaoși, postacii autohtoni, oameni care țin site-uri sau bloguri de știri sau de opinie care nu au nici o pagină de contact, nici un ”despre noi” și nu dau informații cum ajung să cunoască marile adevăruri pe care le distribuie. Îndemnați de motive politice, de credințe personale sau de diverse poziții radicale (cum sunt mulți ”soldați ai lui Hristos” care povestesc cum UE ne va face copii gay cu vaccinuri), ei creează mult conținut, majoritar fals. Mult trece de altfel neobservat, dar din când au noroc și mai pescuiesc câte un cititor.
Alții doar comentează pe Facebook, dau mesaje private, pun comentarii pe pagini de ziare, pe bloguri. Postează (to post = a expedia), deci sunt postaci. Împrăștie știri interesante, își asumă personalități diverse: uneori sunt contra, alteori chiar radical de pro unei tabere. De exemplu, intră pe pagini unde se organizează proteste sau evenimente pașnice și fac apel la violență în numele organizatorilor – apoi tot ei copiază acele apeluri (de pe alt profil) pe alte comunități sau site-uri, decredibilizând sau radicalizând mișcarea inițială.
Ajungem astfel să vedem uneori certuri între comentarii pe site-uri precum ziare.com unde, în toată probabilitatea, amândouă părțile sunt postaci. Mai rău e când întreaga știre este, uneori, bazată pe aceste certuri, sau pe acest conținut inventat.
Modelul minciunii
Sunt multe moduri în care se inventează acest conținut, dar iată un exemplu:
Se pune o informație falsă în spațiul public și se argumentează cu multe alte informații care poate sunt adevărate dar nu au nicio legătură, sunt parțial adevărate, sunt speculații sau falsuri, inundând publicul cu așa de multe minciuni încât nimeni nu mai apucă să le verifice sau dezmintă pe toate. Vaccinurile creează autism (informație falsă), pentru că unii copii cu autism au fost vaccinați (informație adevărată, dar care nu are o legătură logică), pentru că vaccinurile conțin mercur (un adevăr vechi, nu mai este cazul acum), pentru că multinaționalele ne vor banii (speculație bazată pe adevăr), pentru că medicii sunt cum sunt (argument vag), pentru că există o conspirație mondială (fals) și tot așa. Până ajungi să dezminți ai o serie lungă de fapte prin care trebuie să treci și câțiva oameni deja au fost prinși în plasă.
Acești ”idioți utili” pot veni din toate părțile, la orice nivel. Ei sunt de altfel vectorul principal de răspândire al minciunilor, ducându-le mult mai departe decât ar fi putut sursa inițială. Fie că autorul dezinformării e Rusia, un adolescent plictisit sau un inculpat penal dornic să scape de închisoare, oamenii care le transmit poveștile sunt de fapt instrumentali în acest proces.
Acest model e folosit și de canale de televiziune, ziare și mulți politicieni. Donald Trump și-a construit un mandat de președinte al SUA pe speculații și neadevăruri, de ce să nu o facă și politicienii români? Guvernul Cioloș a fost numit ”guvernul zero” , termen devenit slogan de succes pentru campania PSD în 2016. Iar asta pe baza unor interpretări greșite ale unor rezultate ce depindeau oricum de guvernul anterior. Dar până când acest slogan a fost dezmințit din multiple surse, primul fals era deja întipărit indiscutabil în creierul multor români.
A fost la fel, mai mult sau mai puțin, cu multe astfel de idei.
Marile conspirații
Unii povestitori moderni sau unele basme au avut însă atât de mult succes, sau au îmbinat atât de bine adevărul cu minciuna sau speculația că dintr-o inspirație de moment le-a ieșit până la urmă o poveste mai amplă, care a căpătat viață proprie. Au zis ceva atât de credibil, sau poate aproape de adevăr că alți povestitori au preluat și ei și adăugat. La fel ca transmiterea de povești orale de odinioară, ca niște Miorițe moderne, unele teorii ale conspirației au evoluat pe internet și în media cu viteza luminii, promovate de tot mai mulți postaci, #trolschi, fraieri sau chiar oameni bine intenționați.
Conspirații ca cea/cele despre George Soros au ajuns utile pe toate continentele. Ce au în comun Putin, Orban, Trump, Dragnea, Erdogan? Toți se plâng că milionarul de origine maghiară le vrea răul. Acest om a devenit o poveste iar această poveste o unealtă, utilă și deseori adaptată după caz. De ce protestează rușii împotriva lui Putin? Pentru că vrea Soros. De protestează americanii împotriva lui Trump? La fel. De ce protestează românii împotriv… dar probabil că v-ați prins deja.
În lume circulă multe astfel de conspirații iar la noi, cum suntem un pic provinciali, ajung mai greu. Dar orice taximetrist bucureștean știe acum că există un om, George Soros, cu interese nefaste în România. Oameni cu păreri politice uneori radical diferite ajung să creadă în conspirații similare, adaptându-le după gust. Pentru unii Soros e simbolul globalizării, pentru alții al capitalismului radical, iar pentru alții al hipioților și golanilor care se pare protestează plătiți de el. Iar pentru alții, e tatăl lui Dacian Cioloș.
La fel și povestea cu vaccinurile, care a ajuns să creeze probleme dramatice de sănătate în România. Copiii mor degeaba și bolnavii români au și mai mari dificultăți din cauza a ceea ce este, în esență, o teorie a conspirației. Și la fel ca marile basme universale, mulți își găsesc chemări diferite în acest basm. Unii nu au încredere în guvern, în medici, în autoritățile care le impun vaccinarea. Alții fac asocieri nedovedite între unele boli și găsesc un vinovat în vaccinuri. Mai sunt oameni cu experiențe proaste cu alte medicamente, dar și un număr care a avut neșansa să facă parte din minuscula parte de oameni care au efecte secundare.
Oricare ar fi motivele, mulți care cred în illuminatti, în conspirații cu Soros sau care refuză să își vaccineze copii sunt poate oameni bine intenționați. Dar la fel ca victimele primilor troli de pe internet, din lipsă de cunoaștere, de răbdare, de capacități dar și de discernământ, au căzut în plasa unor minciuni.
Sâmburele de adevăr
Se spune că orice poveste bună trebuie să aibă un sâmbure de adevăr și poate că așa este, chiar dacă acel adevăr este deseori atât de incidental că nici nu mai contează. Dar cea mai mare conspirație din România, trebuie să recunoaștem, are totuși un miez mai solid.
Vorbim, desigur, de povestea serviciilor secrete. Ea sună cam așa:
”A fost o dată ca niciodată o țară atât de controlată de serviciile de securitate că nici o frunză nu cădea toamna fără ca cineva să o toarne la Securitate. Bărbați cu ochi albaștri și mașini negre și câteva femei ascunse de nori de fum de țigară controlau sau creau informația ca niște adevărați zmei.
Când a venit revoluția în acea țară, zmeii cei mari ai Securității au fost dați jos, uciși sau au fugit. Zmeii cei mici și mijlocii însă, călare cum erau pe cufăre de bani și de dosare compromițătoare, și-au găsit alte rosturi în țara 2.0. Au intrat în afaceri, au privatizat ilegal mari companii de stat, au vândut terenuri care nu erau ale lor sau au intrat chiar în politică.
Din motive de ușurință, pentru că erau mulți (dar și pentru că e greu să educi o nouă generație de zmei profesioniști peste noapte), au rămas destui și în noile servicii de informații ale României democrate, legați însă de cei dintre ei care și-au încercat norocul în alte domenii. Și s-au împărțit în două tabere: cei care priveau în afară și cei care priveau înăuntru, și s-au numit SIE și SRI.
Iar de atunci, la fel ca și odinioară, nici o frunză căzută nu mai putea să dea șpagă, nici o stenogramă secretă nu mai apărea în presă și nici un dosar de politician corupt nu mai dispărea ca prin minune, fără ca zmeii noștri să nu fie de vină.”
Mulți români jură că de fapt acesta este singurul basm modern care contează în România. Se bat conspiraționist pe umăr, mimând epoleți, când vorbesc despre anumite figuri publice. Le e greu să creadă că orice lucru bun sau rău se întâmplă unui politician fără să fi fost ajutat sau săpat de servicii.
Și poate că există un sâmbure de adevăr, ceva mai consistent, ca la orice basm bun. Însă chiar dacă e așa, o parte din vină revine în continuare celor ce preferă poveștile adevărului. Pentru că, dacă o parte din această conspirație are surse în realitate, modul ei de funcționare este tot bazat pe minciună și dezinformare. Dacă au rămas zmei moderni, ei tot prin minciuni câștigă.
Poate că este momentul să învățăm, cu toții, să avem mai mult discernământ. Fără a deveni niște sceptici absoluți (pentru că aceștia sunt de multe ori cei mai siguri de cele mai absurde povești), avem, în calitate de public un rol major în a ne modera consumația de știri false și dezinformare. Poate data viitoare când vezi un titlu cu ”FABULOS, HALUCINANT, SENZAȚIONAL, ȘOCANT”, nu mai da click și nu le mai da bani din reclamă trolilor.
Și poate data viitoare când un prezentator isteric începe să adune argumente, fapte și invitați în platou care nu au nimic de a face cu subiectul discutat și, după puțină gândire, cu adevărul, mai schimbă canalul. E preferabil să ne uităm la ”Suleyman” decât la așa ceva.
Și tu poți fi erou de poveste
Dar chiar mai bine decât să fugim de minciuni de presă sau dezinformare, putem să ne opunem basmelor moderne chiar noi. La fel ca și toate Ilenele și Fății, în lupta cu zmeii propagandei avem nevoie să fim isteți, curajoși, atenți și răbdători. Și la fel ca paloșul fermecat sau oglinda magică, nu strică să ne și înarmăm cu câteva unelte utile în a risipi ceața știrilor false.
Vă propunem o rețetă simplă, inspirată din cei 5 pași propuși de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European:
- Verificați sursa și autorii poveștii: este un ziar sau site binecunoscut, un canal respectat? Înarmați-vă cu răbdare și căutați dincolo de sursa primară – nu cumva știrea despre Putin care a salvat cu mâinile goale 2 pui de urs dintr-o clădire în flăcări vine la origini de pe un blog fără autor, fără date de contact? Nu cumva dezvăluirea ȘOCANTĂ a prezentatoarei TV este bazată pe martori neclari/necredibili/cu interes în poveste? Nu cumva chiar acel realizator TV lucrează pentru un trust deținut de un actor al poveștii prezentate?
- Verificați informația: cu un pic de istețime vă puteți da seama cât de obiectivă este o știre sau, de multe ori, că este vorba de o declarație, nu un fapt, sau de un fapt ușor de dezmințit cu o căutare Google pe surse mai corecte. Mergeți pe ro, EUvsDinsinfo, StopFake (care are pagini în mai multe limbi), VerificaSursa, instalați extensia DeNecrezut pentru Chrome. Deschideți un dicționar, căutați chiar și pe Wikipedia și după ce ați citit pe toate sursele astea, verficați și sursele lor.
- Folosiți-vă discernământul: pare evident, dar o mare parte din problemele societății moderne, de la populism la dezinformare se trag de la oameni cât de cât educați și cu acces la resurse de informare bune care refuză cu îndârjire să gândească pentru sine. Uneori tot ce trebuie să faceți pentru a evita un basm modern este să vă gândiți, măcar un pic, dacă are vreo logică.
De ce ar da cineva bani unui proprietar de câine pentru a-l aduce la protest? Cât ar fi rentabil pentru a-ți chinui animalul 3-4 ore în frig? Hai să ne uităm cum sunt îmbrăcați acei proprietari de patrupede rebele. Par că au nevoie de bani? Uneori ridicolul unor minciuni iese imediat la iveală imediat.
Evident, unii oameni nu vor accepta asta – dar unii oameni cred că avem tuneluri dacice pe sub Carpați și că extratereștrii vin în vizită anual în Vrancea…
- Luptați-vă pentru adevăr: am spus că este nevoie de curaj, iar asta pentru că la fel cum există ”idioți utili” care dau share la toate prostiile și cred în orice, este nevoie să fie și vectori de luptă împotriva dezinformării. Și e nevoie de curaj să le spui rudelor și prietenilor că ce postează e fals, că dau share la absurdități, că informația de la TV e falsă, incompletă sau subiectivă. Când sunteți siguri că o știre este falsă pe Facebook, o puteți reporta, iar când dibuiți un postac îi puteți pune eticheta #trolschi sau #postac. Nu dați vot pozitiv pe reddit, like pe Facebook sau love pe Twitter așa de ușor și încercați să distribuiți cât de mult informații despre știri false, conspirații sau dezinformare atunci când le aveți.
Ieșiți din mediul virtual și discutați cu cei din jur despre toate astea. Cu tata, mama, bunica și mătușa. Cu vărul care dă share mereu la clipuri de petrecere și crede că vin valuri de migranți peste el la Oltenița. Cu amica din liceu care pune poze cu flori dar comentează că protestatarii (oricare ar fi ei) sunt spălați pe creier și plătiți de Soros.
Pasul din urmă este cel mai greu dar poate și cel mai important. În realitate cele mai multe știri false și declarații absurde nu sunt greu de dezmințit, dar ele prind viteză și pentru că nimeni nu li se opune. Iar pe baza lor se construiesc mai multe și tot mai multe basme de prostit copiii și adulții deopotrivă. Unei astfel de probleme cu agenți multiplii nu i se pot opune mari entități, ci tot cetățenii.
La fel ca și furnicile care l-au ajutat pe Harap Alb să separe boabele de mac de grăunțele de nisip, și noi avem un rol important în lupta împotriva zmeilor moderni. Este greu și complicat, dar nu imposibil. Iar dacă mai multă lume încearcă, poate dacă mai multă lume aplică pașii de mai sus, dacă mai mulți ne chinuim, putem avea, la un moment dat, o lume în care basmele se vor reîntoarce acolo unde le este locul: în cărțile cu povești de adormit copiii.