Europuls – Center for European Expertise

Cum au votat europarlamentarii români interzicerea aplicațiilor AI care generează imagini intime fără consimțământ

de Alexandra Cîrjă și Sara Dogaru
Parlamentul European a adoptat, cu 423 de voturi pentru, 57 împotrivă și 174 de abțineri, un nou pachet de simplificare  al AI Act,  regulamentul european care stabilește regulile privind dezvoltarea și utilizarea sistemelor de inteligență artificială în Uniunea Europeană. Modificările fac parte din așa-numitul „Digital Omnibus”, un demers prin care UE încearcă să simplifice anumite obligații pentru companii, fără a renunța la principiile de bază ale AI Act și la abordarea bazată pe nivelul de risc.

Este important de precizat că aceste modificări au fost aprobate de Parlamentul European și mai trebuie adoptate formal de Consiliul Uniunii Europene, adică de guvernele statelor membre, înainte de a intra în vigoare.

Cea mai importantă noutate este interzicerea sistemelor de inteligență artificială care generează materiale de abuz sexual asupra copiilor sau care creează imagini, videoclipuri ori înregistrări audio cu caracter intim ale unor persoane reale fără consimțământul acestora. Este vorba despre aplicațiile care folosesc inteligența artificială pentru a modifica fotografii și pentru a crea imagini sexualizate ori nuduri false ale unor persoane, fenomen care a cunoscut o creștere semnificativă în ultimii ani.

Aceste tehnologii sunt utilizate frecvent pentru hărțuire, umilire, răzbunare, șantaj sau afectarea reputației victimelor și au un impact disproporționat asupra femeilor și fetelor.  Concret, furnizorii unor astfel de sisteme AI nu vor putea să le introducă pe piața europeană decât dacă implementează măsuri tehnice adecvate care să împiedice generarea acestui tip de conținut. Interdicția se aplică și persoanelor sau organizațiilor care utilizează aceste sisteme pentru a crea imagini intime fără acordul persoanei vizate.

În ceea ce privește calendarul de aplicare, companiile care dezvoltă sau oferă astfel de sisteme vor avea termen până la 2 decembrie 2026 pentru a se conforma noilor cerințe. Parlamentul European a subliniat însă că interdicția acestor aplicații reprezintă una dintre măsurile prioritare ale pachetului legislativ.

Modificările adoptate includ și o serie de schimbări privind termenele de aplicare ale AI Act, pentru a oferi mai mult timp companiilor să se pregătească și pentru a evita incertitudinea juridică.

Astfel:
• Obligațiile pentru sistemele AI cu risc ridicat care funcționează independent (de exemplu, cele utilizate în recrutare, educație sau acordarea creditelor) vor începe să se aplice de la 2 decembrie 2027.
• Obligațiile pentru sistemele AI integrate în produse reglementate de legislația europeană privind siguranța produselor și supravegherea pieței vor începe să se aplice de la 2 august 2028.
• Obligațiile privind marcarea și etichetarea conținutului generat de inteligența artificială („watermarking”) sunt amânate până la 2 decembrie 2026. De la această dată, conținutul generat de AI va trebui să fie identificabil prin metode tehnice care să permită recunoașterea sa automată și să crească transparența pentru utilizatori.

În paralel, Parlamentul European a aprobat și alte măsuri de simplificare:
• Eliminarea unor suprapuneri între AI Act și legislația privind siguranța utilajelor și echipamentelor industriale.
• Clarificarea definiției componentelor de siguranță, astfel încât produsele care folosesc AI doar pentru asistență sau optimizarea performanței să nu fie automat încadrate în categoria sistemelor cu risc ridicat dacă defectarea lor nu generează riscuri pentru sănătate sau siguranță.
Posibilitatea utilizării anumitor date cu caracter personal atunci când acest lucru este strict necesar pentru identificarea și corectarea prejudecăților algoritmice (bias), cu respectarea garanțiilor legale.
Extinderea unor excepții și facilități acordate IMM-urilor și către întreprinderile mici cu capitalizare medie, pentru a sprijini dezvoltarea acestora.
• Simplificarea mecanismelor de supraveghere și aplicare a regulilor pentru anumite modele AI de uz general, prin consolidarea rolului AI Office la nivel european. AI Office este structura specializată creată de Comisia Europeană pentru a coordona aplicarea și supravegherea AI Act la nivelul Uniunii Europene.

În forma actuală, majoritatea prevederilor AI Act urmează să înceapă să se aplice de la 2 august 2026. Modificările adoptate acum nu schimbă arhitectura de bază a regulamentului, ci urmăresc să ofere mai multă claritate și predictibilitate pentru companii, menținând în același timp protejarea cetățenilor.

Cum au votat europarlamentarii români
În privința tuturor măsurilor adoptate, inclusiv interzicerea aplicațiilor AI care generează imagini intime fără consimțământ, europarlamentarii români au votat astfel:

Pentru
PPE: Buda Daniel, Hava, Mureşan, Popescu, Vălean, Vincze, Winkler
S&D: Benea, Cârciu, Cristea, Dîncu, Firea, Grapini, Muşoiu, Negrescu, Nica, Tudose 
Renew: Barna, Vasile-Voiculescu
Verzi: Ștefănuță

Abținere 
ECR: Axinia, Piperea, Sturdza, Târziu, Teodorescu, Terheş
Neafiliați: Iovanovici Şoşoacă
Update cookies preferences