Europuls – Centrul de Expertiză Europeană

România în UE: adevăruri și dezinformări



Europuls – Centrul de Expertiză Europeană, în calitate de asociație neutră din punct de vedere politic dorește să tragă un semnal de alarmă referitor la manipulările vehiculate în presă pe data de 1 octombrie 2018 legate de declarațiile prim vice-președintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, precum și a ideilor vehiculate despre o posibilă ieșire a României din UE. Astfel, dorim să dezmințim  afirmațiile nefondate și să oferim o perspectivă obiectivă a celor întâmplate.

Le reamintim decidenților politici că statutul de membru UE presupune aderarea la valorile și principiile de bază promovate în Tratatele privind Uniunea Europeană (TUE), precum și respectarea principiilor evocate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Menționăm în principal articolele 2, 3 și 4 TUE deoarece aceste principii și valori, pe lângă faptul că au fost asumate de România în 2007 în mod formal, ar trebui însușite în practicile de zi cu zi ale guvernanților pentru a le demonstra semnificația. Însă din păcate ele nu se reflectă în declarațiile și acțiunile liderilor politici ale actualei guvernări.

Din aceste motive, orice practici netransparente și nedemocratice intră în contradicție cu principiile apartenenței României la UE iar modificările aduse legilor justiției, Codului Penal și Codului de Procedură Penală, evenimentele din 10 august precum și declarațiile prim-ministrului efectuate în vizita recentă la Bruxelles sunt motivele pentru care Parlamentul European a decis organizarea unei dezbateri în Comisia pentru libertăți civile (LIBE) a Parlamentului despre situația din România, precum și dezbaterea din plenul Parlamentului European de pe 3 octombrie. Dezbaterile sunt organizate pentru a clarifica poziția autorităților române referitoare la statutul de stat membru UE, în special în contextul preluării  Președinției Consiliului UE la 1 ianuarie 2019.

Informăm cetățenii români despre lipsa veridicității următoarelor afirmații efectuate de liderul Camerei Deputaților, dl Dragnea, din data de 1 octombrie 2018 ca urmare a dezbaterii din Comisia LIBE din Parlamentul European despre situația din România:

Declarații Liviu Dragneasursă“Trebuie să recunosc că sunt destul de dezamăgit de această atitudine pentru că nu mi-am imaginat niciodată că o țară intrată în Uniunea Europeană va fi amenințată în felul acesta, atât de brutal.”
Declarații Frans TimmermanssursăFrans Timmermans nu a formulat o amenințare, ci o potențială consecință a activităților curente ce derivă din articolul 258 al Tratatului de Funcționare UE despre procedurile privind încălcarea dreptului comunitar: “Dacă vom ajunge la concluzia că regulile sunt încălcate, nu vom ezita să luăm măsurile necesare, chiar să aducem în fața instanței guvernul român. Facem apel la Guvernul României să readucă pe calea cea bună procesul de reforme. Concret, asta înseamnă să dea curs recomandărilor noastre din raportul MCV din ianuarie 2017, recomandărilor Comisiei de la Veneția și Greco”
Declarații Liviu Dragneasursă“Aceasta de fapt nu a fost o dezbatere, a fost o listă de luări de poziții stabilite dinainte, o condamnare deja, înainte de a se studia probele, ca să spun așa, că am experiența asta nefericită.”
Declarații Frans TimmermanssursăVice-Președintele Comisiei Europene a menționat diferitele organisme și instituții europene și internaționale care au dezbătut situația din România și au emis recomandări către autoritățile române: “Din nefericire, realitatea este că Parlamentul României nu a dat până acum semne că ar vrea să răspundă la avizele şi recomandările care au fost emise de organisme precum GRECO (Grupul de State împotriva Corupţiei) şi Comisia de la Veneţia. Legile justiţiei sunt cruciale pentru capacitatea procurorilor de a investiga şi pentru ca judecătorii să poată lua decizii în dosarele de corupţie la nivel înalt. În acelaşi timp, au apărut reclamaţii privind abuzuri comise de Birourile procurorilor şi de serviciile de informaţii. Acestea necesită investigaţii imparţiale efectuate de autorităţile competente, dar, în primul rând, autorităţile naţionale, Parlamentul României şi instanţele trebuie să supravegheze activităţile serviciilor de informaţii. Pentru a putea evalua în totalitate impactul reformelor din domeniul justiţiei, cerem clarificări suplimentare despre modul în care elementele specifice ale acestor legi ar trebui interpretate”
Declarații Liviu Dragneasursă“Vreau să vă spun că s-au trimis documente scrise, informații, dovezi la Bruxelles, dar nimeni nu a avut niciun fel de reacție, nu s-a spus în mod concret care sunt acele articole din legile justiției care afectează independența justiției. Nu există așa ceva, ba dimpotrivă, a fost scos orice actor politic din numirile de judecători și de la ÎCCJ.”
Declarații Frans TimmermanssursăComisia Europeană monitorizează criteriul de independență a justiției pe baza elementelor analizate în raportul MCV. Procedura de elaborare a raportului MCV se bazează pe schimb și dialog continuu între autoritățile române și statele membre. În acest sens, Frans Timmermans a declarat: “În următorul MCV, de luna viitoare, vom face o evaluare a raportului. Situația față de ultimele rapoarte s-a deteriorat. Fiți siguri că toate elementele vor fi analizate și incluse în acest raport. După cum am mai spus de mai multe ori, un pas înapoi ar fi o mare dezamăgire pentru toți prietenii României, dar mai ales pentru cetățenii români. S-au făcut progrese, însă ele nu sunt ireversibile. Dimpotrivă, evoluțiile recente pun sub semnul întrebării acest progres și riscă să submineze obiectivul nostru comun, să existe o evoluție pozitivă în România, astfel încât MCV să nu mai fie necesar. Ar fi o tragedie dacă în ultimul kilometru al maratonului ați începe să alergați în cealaltă direcție. Asta este ceea mă îngrijorează”
Declarații Liviu Dragneasursă“Chiar nu cred că domnul prim-vicepreședinte Timmermans poate să spună poporului român cum trebuie să voteze la acest referendum. Chiar nu cred că nimeni din spațiul Uniunii Europene poate spune poporului român cum să definească în Constituție căsătoria.”
Declarații Frans TimmermanssursăDeclarația vine în contradicție totală cu spusele vice-președintelui Frans Timmermans, care a reamintit că Uniunea Europeană nu are competențe în  dreptul familiei, și că le revine statelor membre competența să ia decizii în această privință. “Nu cred că cineva din această sală are vreun dubiu față de poziția mea pe acest subiect. Eu cred în valorile familiei, sunt soț, tată, am patru copii, însă nu vreau ca ele să fie transformate în arme sau argumente pentru a justifica homofobia sau pentru a justifica respingerea altor tipuri de familie. Nu pot eu decide dacă un stat deschide posibilitatea cuplurilor de același sex să se căsătorească.”

Europuls atrage atenția asupra manipulării promovate de Daniel Dragomir și Marian Munteanu ce pledează pentru ieșirea României din UE. Argumentele aduse de dumnealor se înscriu în linia manipulărilor promovate în Marea Britanie în timpul campaniei Brexit. De când s-a declanșat procedura de ieșire a Marii Britanii din UE s-au clarificat multe din neadevărurile spuse în timpul campaniei Brexit. Evocăm faptul că România este un beneficiar net în ceea ce privește fondurile primite de la nivel european, contribuind în 2017 la bugetul UE cu 1,228 miliarde euro și fiindu-i alocate 4,741 miliarde de euro. Această afirmație demontează astfel declarația lui Daniel Dragomir conform căruia: „A cam venit vremea să ne gândim serios la ce este bine și pentru România. Că pentru salariile și beneficiile domnului Timmermans ne-am cam umilit destul. Nu credeți că ne-ați furat destul ca să ne mai dați și lecții?”

Europuls face apel la responsabilitate și discernământ în declarațiile publice. O dezbatere despre un subiect atât de important precum apartenența României la Uniunea Europeană nu poate fi pornită de la afirmații și declarații nefondate faptic cu caracter manipulator. Invităm liderii politici din România să respecte valorile și principiile însușite de România odată cu aderarea la Uniunea Europeană și să condamne fără echivoc ideea unei eventuale ieșiri a României din Uniunea Europeană, idee care ar face un imens și ireparabil deserviciu cetățenilor ei.

Autori: Echipa de experți în afaceri europene Europuls



Update cookies preferences