Nisipurile mişcătoare din clepsidra Brexit
Pe 28 februarie, Comisia Europeană a publicat propunerea textului ieşirii Marii Britanii din UE (‘draft withdrawal agreement’). Schiţa este în esenţă o transpunere legală a Raportului Comun asupra căruia s-a căzut de acord în urma primei runde de negocieri dintre UE şi Marea Britanie (din 8 decembrie 2017). Aceasta detaliază condiţiile ieşirii celei din urmă din Uniune, precizând şi elementele care încă trebuie clarificate. Documentul conţine de asemenea detalii legate de perioada de tranziţie, convenite de către Consiliul European în cadrul unor recomandări suplimentare adoptate pe 29 ianuarie 2018. Perioada de tranziţie începe în ziua de după ieşirea oficială a britanicilor din UE (şi anume 30 martie 2019) şi va dura până pe 31 decembrie 2020. Această perioadă a fost cerută de către Prim Ministrul Theresa May pentru a da un răgaz cetăţenilor, întreprinderilor şi oamenilor de afaceri să se pregătească pentru noile condiţii de viaţă şi de piaţă.
Textul este structurat în şase secţiuni, şi conţine, printre altele, dispoziţii introductive, prevederi referitoare la drepturile cetăţenilor, acordul financiar, detalii privind bunuri introduse pe piață înainte de data ieşirii Regatului Unit din UE, un protocol pentru Irlanda şi Irlanda de Nord cât şi dispoziţii instituţionale.
Drepturile cetăţenilor
Unul dintre cele mai sensibile puncte de pe agenda de negocieri este acela al drepturilor cetăţenilor după ieşirea Regatului Unit din UE ( 29 martie 2019, data convenită Brexit-ului). Textul prezentat de Comisie pe 28 februarie prevede continuarea drepturilor actuale ale cetăţenilor şi pe durata perioadei de tranziţie. Ce ar inseamna asta în practică? Ei bine, menţinerea status quo-ului până la sfârşitul anului 2020. Spre exemplu, cetăţenii UE27 şi membrii familiei care dobândesc dreptul legal de şedere în Regat înaintea încheierii perioadei de tranziţie şi-ar menţine posibilitatea de a primi rezidenţa permanentă după ce ating pragul necesar de 5 ani.
UE a dorit de asemenea să menţină pe cât posibil nivelul de accesibilitate în ceea ce priveşte procesul de aplicare pentru rezidenţă. Astfel, în cadrul textului prezentat de Comisie, UE a punctat faptul că ‘documentele necesare aplicaţiilor de rezidenţă trebuie să fie scurte, simple, uşor de completat’ iar ‘cererile depuse în acelaşi timp de familii trebuie considerate împreună’. Astfel Uniunea doreşte să evite pe cât posibil blocajele administrative şi procedurale pentru cetăţenii UE.
Reunificarea familială a fost de asemenea menţionată în cadrul documentului. Acest detaliu este unul foarte important pentru Parlamentul European, care şi-a dorit să extindă drepturile reunificării familale (soţi sau parteneri) şi pe durata perioadei de tranziţie, dar este încă un punct dificil de acceptat pentru Marea Britanie pentru că, în ochii Regatului, ar acorda drepturi sporite cetăţenilor UE rezidenţi în comparaţie cu cei britanici.
În ceea ce priveşte cetăţenii Regatului Unit, documentul detaliază faptul că, odată cu ieşirea din UE, britanicilor şi familiilor acestora nu le va fi permisă libera circulaţie, rezidenţa sau prestarea de servicii pe teritoriul altui stat membru UE în afara celui în care deţin rezidenţă. UE a fost foarte strictă cu privire la acest detaliu pe durata negocierilor, dând naştele unor critici dure din partea britanicilor care i-au catalogat pe negociatori ca fiind inflexibili.
Irlanda şi Irlanda de Nord
În ceea ce priveşte negocierile tematice pe Irlanda şi Irlanda de Nord, documentul operaţionalizează a treia opţiune a Raportului Comun de negocieri– ‘opţiunea de rezervă’ – care este singura fezabilă în prezent. Aceasta din urma ar evita crearea graniţei reale/dure între Irlanda şi Irlanda de Nord, menţinând atât acordul „Good Friday” cât şi alinierea legislativă cu UE (în domenii precum produse alimentare, energie, agricultură, TVA etc), inclusiv apartenenţa la uniunea vamală. Cu alte cuvinte, Irlanda de Nord ar rămâne în Uniune pe când restul Regatului Unit ar ieşi. Celelalte opţiuni nu pot fi luate în calcul întrucât depind de propuneri din partea Marii Britanii, propuneri neprimite încă.
‘Opţiunea de rezervă’ nu este una fezabilă pentru Regatului Unit pentru că ar destramata în esenţă unitatea legislativă între cele patru naţiuni: Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. Mai mult, această optiune este contrară ideilor Partidului Unionist Democrat din Irlanda de Nord, pe sprijinul căruia se bazează Prim Ministrul Theresa May pentru a-şi mentine majoritatea parlamentară. May nu a întârziat în a respinge propunerea, subliniind faptul că un asemenea aranjament ar submina ordinea constituţională a Regatului Unit. Reprezentanţii UE pe de alta parte, şi-au exprimat deschiderea în a găsi o altă formulă pentru a soluţiona problema insulei Irlandeze, reiterând invitaţia lansată britanicilor de a înainta soluţii şi propuneri alternative celor europene.
Perioada de tranziţie
Altă disensiune între cele două părţi este reprezentată de detaliile perioadei de tranziţie, unde multe elemente sunt încă neclarificate. Înaintată la cererea Prim Ministrului britanic Theresa May, propunerea perioadei de tranziţie (sau de implementare) are ca scop prelungirea pe o durată determinată a condiţiilor de apartenenţă UE pentru a da un răgaz cetăţenilor şi companiilor să se alinieze noilor reguli. Detaliile acestei perioade sunt încă în faza de negocieri între UE şi Regatul Unit.
În documentul legislativ publicat de Comisie, UE îşi precizează intenţiile vis a vis aceasta perioadă, propunând Marii Britanii o continuare a condiţiilor actuale de stat membru (piaţa interna, drepturile cetăţeneşti etc), fără însă a o include/a îi oferi reprezentare în cadrul instituţiilor UE şi în cadrul decizional. Cu alte cuvinte, Marea Britanie ar fi nevoită să aplice directivele sau regulamentele europene pe toată durata de tranziţie, chiar dacă nu a luat parte în negocieri.
Este prevăzută de asemenea înfiinţarea unei Comisii Comune UE-Regatul Unit pentru a superviza perioada de tranziţie iar UE doreşte ca, atât pe durata acestei perioade cât şi după terminarea ei, Curtea Europeană de Justiţie să îşi menţină rolul de garant în cazul disputelor în ceea ce priveşte implementarea tratatului de ieşire a Regatului Unit din UE. Marea Britanie nu este însă de acord cu continuarea rolului Curţii Europene de Justiţie după încheierea perioadei de tranziţie şi astfel vor fi necesare negocieri suplimentare pentru a fi soluţionate divergenţele.
În discursul ce a urmat publicării documentului Comisiei, Theresa May nu a întârziat să sublinieze faptul că Regatul Unit nu poate accepta propunerile europene. May însă nu a adus nici un element nou la masa negocierilor şi a continuat tentativele de ‘cherry-picking’ (‘ales de cireşe’) practicate până în prezent – încercând să menţină părţile benefice ale apartenenţei la UE şi să se debaraseze de cele nu tocmai favorabile Regatului Unit (cum ar fi libera circulatie). May a mai subliniat faptul că Marea Britanie intenţionează să rămână aliniată la unele aspecte europene în ceea ce priveste domeniile de competiţie şi ajutorul de stat, dar că işi doreşte înfiinţarea unui arbitru neutru pentru a judeca posibilele dezacorduri între UE şi Regat dupa încheierea perioadei de tranziţie (contrar propunerii Uniunii de menţinere a Curţii Europene de Justiţie).
Prim Ministrul britanic a înaintat de asemenea ideea unei aşa zise abordări ‘trei coşuri’ în ceea ce priveşte cadrul legislativ britanic: primul coş ar conţine elemente in care Marea Britanie rămâne complet aliniată cu legislaţia europeană; al doilea coş ar include zone unde ar exista divergenţe şi britanicii ar respecta cadrul legal european doar parţial, iar al treilea sunt domeniile unde Regatul Unit va urma un drum legislativ complet diferit. Prin această viziune, May încearcă să schiţeze liniile relaţiei viitoare UE-Regat, prin care Marea Britanie va putea menţine doar elementele Uniunii care le consideră benefice. Această abordare este văzută de către reprezentanţii UE drept o altă încercare de ‘cherry picking’ care încalcă principiul celor patru libertăţi care stau la baza Ununii Europene (libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalului şi forţei de muncă) şi prin urmare imposibil de acceptat de Uniune. Mai mult decât atât, negociatorul şef UE Michel Barnier a ţinut să sublinieze faptul că oferta perioadei de tranziţie facută britanicilor pentru a amortiza socul ieşirii din UE nu este garantată, ţinând cont de ‘mofturile’ britanice cu privire la condiţiile oferite.
Documentul prezentat de Comisie urmează a fi trimis către Consiliu şi Parlamentul European pentru discuţii, înainte de a fi înaintat Marii Britanii pentru negocieri.
Ţinând cont de liniile roşii trasate atât de Regatul Unit cât şi de UE, negocierile în vederea stabilirii liniilor de cooperare între cele două după 29 martie 2019 se anunţă dificile şi sunt amplificate de timpul scurt pe care îl au la dispoziţie pentru a finaliza negocierile. Pe de-o parte, Regatul Unit nu îşi doreşte jurisdicţia Curţii Europene de Justiţie, nici libera circulaţie, dar favorizează o contributie financiară selectivă şi limitată zonelor de interes, alături de autonomie legislativă. De cealaltă parte, UE nu va permite trecerea prin sita negocierilor a celor patru libertăţi fundamentale ce stau la baza Uniunii şi va urmări să menţină atât avantajele cetăţenilor cât şi rolul de garant al Curţii Europene de Justiţie în toate domeniile care ţin de UE.
Astfel că, în vederea găsirii celui mai bun model de cooperare viitoare, negociatorii UE şi britanici au avut drept punct de pornire câteva modele de acorduri existente între UE şi alte ţări terţe. Am inclus mai jos o detaliere a acestora, prezentate în raport cu liniile roşii trasate de Regatul Unit.
Sursa: Comisia Europeană
Dacă e să ne uitam la opţiunile Norvegiei, Islandei sau Liechtensteinului – este evident faptul că britanicii nu vor accepta un asemenea acord ţinând cont că cele mai multe dintre liniile roşii (libera circulaţie, jurisdicţia Curţii Europene, autonomie legislativa, contribuţie financiară semnificativă) nu vor fi posibile. Nici modelele Elveţiei, Ucrainei sau al Turciei nu sunt fezabile pentru partea britanică, deoarece nu permit separarea de libera circulaţie, de Curtea Europeană de Justiţie sau, respectiv, dobandirea independenţei politicii comerciale. Astfel ca, cel mai probabil punct de plecare în negocierea viitoarei relaţii între UE şi Marea Britanie ar fi modelul Canadian – sau CETA.
Acordul CETA
Acordul commercial UE – Canada (cunoscut şi sub numele de CETA), este cel mai ambiţios proiect comercial al Uniunii până în prezent. Pentru a-l finaliza a fost nevoie de trei ani de pre-negocieri, şapte ani de negocieri formale şi încă un an pentru procesul de implementare provizorie. Odată cu intrarea în vigoare în septembrie 2017, acordul a redus 98% din tarifele pe mărfuri şi va elimina 99% dintre ele după şapte ani. Tarifele industriale vor fi de asemenea reduse cu mai mult de 90% în domenii precum cel al agriculturii. Acordul deschide de asemenea cele două pieţe în vederea achiziţiilor publice şi conţine prevederi privind recunoașterea reciprocă a calificărilor în profesiile reglementate.
Marea Britanie nu vede însă modelul Canadian drept o opţiune realistă, invocând alinierea legislativă perfectă cu UE din acest moment. Prim Ministrul May a subliniat în nenumărate rânduri faptul că un astfel de acord as însemna un pas înapoi din punct de vedere economic pentru ambele părţi, şi că este nevoie de un model nou de cooperare – un posibil ‘Canada plus’ sau ‘Canada plus plus’.
Astfel, în vederea definitivării condiţiilor de ieşire a Regatului Unit, a perioadei de tranziţie şi mai cu seamă a viitoarei relaţii intre UE şi britanici, negociatorii au la dispoziţie un număr limitat de puncte de inspiraţie, multe dispute şi putin timp la dispoziţie pentru a le rezolva.
Ce urmează?
Atât UE cât şi Regatul Unit se pregătesc de noi runde de negocieri, care s-ar concentra în principal pe trasarea liniilor relaţiei viitoare şi soluţionarea problemelor rămase atât în ceea ce priveşte perioada de tranziţie cât şi procesul de separare propriu-zis.
Consiliul European se va reuni pe 22-23 martie, întâlnire în cadrul căreia se vor adopta recomandări suplimentare în vederea urmatoarelor runde de negocieri Brexit. În pregătirea acestei reuniuni, Preşedintele Consiliului, Donald Tusk a făcut publică pe 7 martie o schiţă a posibilelor linii de negocieri ale Consiliului European, care urmează a fi finalizate în cadrul întâlnirii de luna aceasta. Documentul (totalizând şase pagini) sublinează faptul că intenţia Regatului Unit de a părăsi atât piaţa unică europeană cât şi uniunea vamală limitează opţiunile relaţiei viitoare, care cel mai probabil va lua forma unui simplu dar ambiţios acord comercial. Documentul reiterează intervenţiile reprezentanţilor europeni – cum că o ţară terţă nu poate avea pretenţia să definească un acord printr-o selecţie personalizată cuprinzând doar elementele benefice propriei pieţe. Schiţa nu conţine nici o referire la problematica serviciilor financiare, aspect dorit cu ardoare de britanici într-un acord viitor. Nici participarea Marii Britanii în cadrul agenţiilor europene nu este văzută într-o lumină pozitivă în cadrul documentului, care subliniază importanţa păstrării autonomiei Uniunii în ceea ce priveste procesul decizional, inclusiv cel al agenţiilor (Agentia Europeană a Medicamentelor, Agentia Europeana de Siguranţă Aviatică etc).
În schimb, Consiliul îşi doreşte un acord care să acopere comerţul de bunuri, o posibilă cooperare socio-economică, inclusiv una privind transportul aerian în vederea menţinerii conectivităţii, precum şi o cooperare în domeniul cercetării, educaţiei şi programelor culturale (precum Horizon 2020, Erasmus+ etc). Cooperarea în domeniul securităţii, apărării şi politicii externe trebuie de asemenea menţinută, în special în ceea ce priveste cooperarea judiciară în chestiuni penale.
Nu în ultimul rând, documentul prezintă deschiderea UE27 de a negocia un alt tip de acord, în cazul în care Regatul Unit doreşte să îşi modifice abordarea şi este dispus să renunţe la unele dintre liniile roşii trasate până acum.
Deşi par definitive şi bine conturate, recomandările cu privire la urmatoarea etapă de negocieri trebuie să treacă prin filtrul Consiliului European înainte de a fi finalizate. Discutiile de pe 22-23 martie se anuntă aprinse, iar criticii se asteaptă ca unitatea europeană – trainică până acum – să înceapă să dea semne de slăbiciune. Detaliile privind negocierile relaţiei viitoare sunt delicate pentru UE27 ţinând cont de interese divergente pe care statele membre le au în diferite domenii şi de nivelul impactului economic resimţit odată cu Brexit-ul.
La mai puţin de un an distanţă, drumul spre acordul final de ieşire a Marii Britanii din UE este totuşi unul lung şi plin de obstacole. Dificultatea este intensificată de faptul că, în vederea ratificării la timp a acordului până la data ieşirii de facto a Marii Britanii din UE, textul trebuie finalizat şi aprobat până în octombrie 2018. Astfel, avem la dispoziţie mai puţin de 8 luni pentru a încheia unul dintre cele mai complexe şi inovative pachete legislative din istoria europeană. Următorul pas va fi făcut dupa Consiliul European din 22-23 martie, în urma căruia şefii de stat vor adopta dispoziţii suplimentare în vederea urmatoarei etape de negocieri Brexit. Rămâne de văzut în ce măsură unitatea europeană va rezista şi care va fi forma acordului final – de ieşire, de tranzitie şi al relaţiei viitoare între UE27 şi Regatul Unit.
De cealaltă parte, rămâne de văzut dacă Marea Britanie îşi va menţine poziţia strictă şi oarecum izolationistă faţă de UE27, în cazul în care negocierile nu progresează într-un ritm alert pentru a menţine calendarul necesar ratificării. Cuplat cu tensiunile pe scena politică britanică, nu este exclus să ne confruntăm cu o noua criză politica în viitorul apropiat. Dacă un acord nu va fi atins, Regatul Unit va fi nevoit să se întoarcă la regulile Organizatiei Mondiale a Comertului, iar britanicii se vor confrunta cu probleme majore atât în domeniul economic, cât şi în cel social.
