„Diaspora Investește Acasă” - Dialog despre oportunitățile de finanțare și investiții în România
Bruxelles, 23 septembrie 2026
Banca de Investiții și Dezvoltare a României și Europuls – Centrul de Expertiză Europeană, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Belgiei a găzduit, la sediul Secției Consulare din Bruxelles, evenimentul „Oportunități de finanțare pentru românii de pretutindeni”.
Evenimentul a fost dedicat dialogului direct cu comunitatea românească din Belgia despre dezvoltarea de investiții și inițiative antreprenoriale în România, cu accent pe Programul „Diaspora Investește Acasă”.
Membri ai comunității românești din Belgia, antreprenori, reprezentanți ai instituțiilor românești și ai sectorului bancar public european au analizat oportunitățile de finanțare și mecanismele prin care experiența, capitalul și inițiativa antreprenorială din diaspora pot fi transformate în investiții și proiecte dezvoltate în România.
În deschiderea evenimentului, E.S. Andreea Păstârnac, Ambasadorul României în Regatul Belgiei, a subliniat importanța dialogului direct cu comunitatea românească și a accesului acesteia la informații concrete despre oportunitățile existente în România:
„Comunitatea românească din Belgia dispune de experiență profesională, expertiză și inițiativă antreprenorială care pot contribui la dezvoltarea economică a României. Rolul nostru este și acela de a crea punți între această comunitate și instituțiile din țară și de a facilita accesul la informații și oportunități concrete. Întâlnirea de astăzi este un astfel de demers, construit în jurul dialogului direct și al unor instrumente care pot transforma intenția de a investi în România în proiecte concrete”, a declarat E.S. Andreea Păstârnac.
E.S. Iulia Matei, Reprezentantul Permanent al României pe lângă Uniunea Europeană, a evidențiat dimensiunea europeană a mobilizării capitalului și expertizei românilor din afara țării:
„Românii care trăiesc și lucrează în celelalte state membre fac parte dintr-un spațiu economic european în care capitalul, competențele și ideile circulă și creează oportunități. Pentru România, este important să construim mecanisme prin care experiența și resursele acumulate de românii din diaspora să poată fi valorificate și în economia națională. Instrumentele de finanțare și dialogul direct cu mediul antreprenorial sunt esențiale pentru a transforma acest potențial în investiții”, a declarat E.S. Iulia Matei.
Din perspectiva instituțiilor financiare publice europene, Marcel Roy, Secretar General al European Association of Public Banks (EAPB), a evidențiat rolul acestora în mobilizarea capitalului și susținerea investițiilor pe termen lung:
„Băncile publice și băncile naționale de dezvoltare au un rol important în conectarea priorităților publice cu nevoile reale de finanțare ale economiei. Experiența europeană arată că aceste instituții pot mobiliza resurse și pot crea instrumente care completează piața, în special pentru IMM-uri și pentru investițiile cu impact pe termen lung. Inițiative precum cea de astăzi sunt importante pentru că aduc aceste instrumente mai aproape de antreprenori și de proiectele pe care vrem să le vedem dezvoltându-se în Europa”, a declarat Marcel Roy.
- Oportunități concrete pentru investiții în România
Programul se adresează societăților nou înființate, de cel mult trei ani, deținute majoritar de cetățeni români care au avut domiciliul sau reședința în străinătate pentru cel puțin 12 luni din ultimele 18 luni anterioare solicitării finanțării și care doresc să realizeze investiții în România.
Beneficiarii eligibili pot accesa credite de investiții între 5.000 și 500.000 de euro, acordate pe o perioadă de până la 10 ani, precum și granturi nerambursabile de până la 60% din valoarea creditului, fără a depăși 200.000 de euro pentru fiecare beneficiar. Accesul la finanțare este susținut și prin garanții acordate de BID prin intermediul instituțiilor de credit partenere.
„Prin Diaspora Investește Acasă ne adresăm românilor care au acumulat experiență profesională, competențe și capital în străinătate și care vor să le transforme într-un proiect antreprenorial în România. Programul a fost construit pentru a susține concret acest pas, printr-un mecanism care facilitează accesul la finanțare pentru investiții. Pentru noi este important ca potențialii beneficiari să înțeleagă clar cum funcționează programul, care sunt condițiile și cum pot transforma o idee de afaceri într-un proiect finanțabil”, a declarat Mihaela Marinescu, Director, Direcția Ajutor de Stat, Banca de Investiții și Dezvoltare.
Prezentările au fost urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia participanții au putut discuta direct cu reprezentanții BID despre modul concret în care Programul „Diaspora Investește Acasă” poate fi accesat și despre pașii necesari pentru pregătirea unei investiții în România.
Interesul participanților s-a concentrat în special asupra aspectelor practice ale programului, de la condițiile de eligibilitate și relația cu instituțiile financiare partenere până la stabilirea dobânzilor, cheltuielile care pot fi incluse în proiect, documentele necesare pentru justificarea investiției și posibilitatea combinării finanțării cu alte forme de sprijin.
Au fost discutate și situații concrete privind forma juridică a beneficiarului, alegerea instituției financiare, utilizarea unor active deja deținute în cadrul investiției și condițiile care trebuie respectate după finalizarea proiectului.
„Acesta a fost și obiectivul nostru atunci când am adresat BID și Ambasadei României în Regatul Belgiei invitația de a organiza împreună acest eveniment: să aducem comunitatea românească mai aproape de instituțiile care pot oferi informații și instrumente concrete pentru dezvoltarea unor proiecte în România. Există interes, inițiativă și experiență în diaspora, iar astfel de dialoguri pot crea legături directe între românii din afara țării și oportunitățile pe care le au la dispoziție în România”, a declarat Tana Foarfă, Director Executiv Europuls – Centrul de Expertiză Europeană.
Prin găzduirea evenimentului de la Bruxelles, Ambasada României în Regatul Belgiei a continuat dialogul cu comunitatea românească și demersurile de facilitare a accesului acesteia la informații relevante despre oportunitățile de investiții și instrumentele de finanțare disponibile în România.
Evenimentul de la Bruxelles a reprezentat prima etapă a unui demers mai amplu prin care BID susține dialogul direct cu românii din diaspora, prin evenimente organizate în parteneriat cu reprezentanțele diplomatice ale României în principalele țări europene în care sunt concentrate comunități românești, precum Italia, Franța, Germania și Spania. De altfel, rezultatele unui studiu realizat de MKOR arată că 61% dintre respondenții aflați în diaspora au realizat deja investiții în România, însă fluxurile de capital au fost orientate în principal către sprijinirea familiei și investiții imobiliare. Datele au indicat astfel un potențial pentru transformarea acestei legături economice într-o participare mai consistentă la investiții și inițiative antreprenoriale în România.
