Europuls – Centrul de Expertiză Europeană

Cum au votat europarlamentarii români noile reguli privind impozitarea companiilor

de Emanuela Maria Grigorescu și Ioana Roxana Popa
Parlamentul European a votat un raport privind direcția pe care ar trebui să o urmeze politicile europene de impozitare a companiilor,în contextul unui mediu internațional marcat de competiție economică tot mai accentuată și de schimbări privind regulile fiscale globale.

Documentul, elaborat în cadrul Comisiei pentru afaceri economice și monetare a Parlamentului European, analizează modul în care Uniunea poate combina combaterea evitării obligațiilor fiscale de către marile companii cu menținerea competitivității companiilor europene și simplificarea cadrului fiscal. Raportul încearcă astfel să găsească un echilibru între protejarea veniturilor fiscale ale statelor membre și menținerea unui cadru suficient de simplu și predictibil, pentru ca regulile europene să nu afecteze investițiile și competitivitatea pieței unice.

Politicile fiscale sunt o competență a statelor membre, acestea având suveranitate deplină în a lua decizii privind elementele cadrului fiscal pe care îl promovează. Diferențele între diferitele regimuri fiscal au însă un impact asupra competitivității Uniunii, iar prin acest raport Parlamentul European își propune să armonizeze diversele practici europene.

La nivel internațional, un pas important în această direcție l-au reprezentat standardele din acordurile Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, prin implementarea Pilonului 2, care stabilește o rată minimă de impozitare de 15% pentru multinaționalele cu venituri de peste 750 de milioane de euro. În Uniunea Europeană, aceste reguli au fost transpuse prin Directiva (UE) 2022/2523 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare, obligatorie pentru toate statele membre.

Statele Unite au însă propriul regim de impozitare minimă numit venitul impozabil net al societăților străine controlate (NCTI, fostul GILTI), cu o rată de aproximativ 12,6% și o metodă de calcul diferită. În ianuarie 2026 a fost adoptat pachetul side-by-side prin care grupurile cu societatea-mamă în Statele Unite sunt practic scutite de regulile Pilonului 2, pe motiv că sunt deja supuse unui impozit minim american. Taxa minimă națională se aplică în continuare filialelor americane din statele în care acestea își desfășoară activitatea, însă grupurile cu societatea-mamă în UE rămân supuse integral directivei. Astfel, regimul pentru întreprinderile cu proveniență din SUA este mult mai blând decât cel existent la nivel european.

În următoarea perioadă, atenția va fi fixată asupra consultărilor Comisiei privind simplificarea fiscală și revizuirea Pilonului 2 până în 2029. Totuși, utilizarea ajutorului de stat este discutabilă, deoarece măsurile luate se aplică doar statelor membre, nu și legislației externe.

Totodată, nici regulamentul privind investițiile străine nu rezolvă problema, dat fiind faptul că vizează avantajele acordate de un stat terț doar anumitor întreprinderi, în timp ce regimul american se aplică tuturor grupurilor cu societate-mamă în SUA.

Documentul are rolul de a stabili o serie de direcții pe care politica de impozitare să le aibă în vedere, printre care realizarea unor studii de impact și a unui raport anual, utilizarea instrumentelor de concurențăprecum ajutorul de stat și măsurile împotriva subvențiilor străine, precum și reducerea poverii administrative fără slăbirea regulilor pentru combaterea evaziunii. Cu toate acestea, eficiența acestor instrumente depinde de implementarea lor la nivel național.

  • Votul din plenară
Raportul realizat de Kinga Kollar (PPE, Ungaria) a fost adoptat cu 364 de voturi pentru, 69 de voturi împotrivă și 162 de abțineri.

  • Cum au votat europarlamentarii români

Pentru
Partidul Popular European (PPE): Bogdan, Buda Daniel, Falcă, Hava, Motreanu, Mureşan, Popescu, Vălean, Vincze, Winkler
Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D): Cristea, Grapini, Muşoiu, Negrescu, Nica, Tudose
Renew Europe: Barna, Vasile-Voiculescu
Verzii: Ștefănuță

Împotrivă
Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR): Terheș
Neafiliați: Șoșoacă

Abțineri
Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR): Piperea, Sturdza, Târziu, Teodorescu
Neafiliați: Lazarus

  • Ce urmează
În urma adoptării acestui raport, Parlamentul European solicită Comisiei Europene să analizeze urgent impactul acordurilor de tip side-by-side asupra competitivității europene și să elaboreze un raport anual privind diferențele dintre cotele efective de impozitare aplicate companiilor multinaționale din Uniunea Europeană comparativ cu cele din afara Uniunii care activează pe piața unică. De asemenea, se așteaptă ca statele membre să colaboreze strâns în forurile internaționale, inclusiv la nivelul Organizației Națiunilor Unite, pentru a stabili un cadru fiscal echitabil și pentru a proteja veniturile publice împotriva concurenței neloiale.  
Update cookies preferences