România are 1 președinte și 7 vicepreședinți de comisii în Parlamentul European
de Alexandra Cîrjă și Tana Foarfă
După ce fiecare europarlamentar și-a ales comisia sau comisiile în care își vor desfășura activitatea în următorii 5 ani, au urmat alegerile în cadrul fiecărei comisii pentru desemnarea președinților, vicepreședinților și ai coordonatorilor de grup.
Dacă ar fi să facem un bilanț, până acum avem 2 români vicepreședinți ai Parlamentului European, 2 europarlamentari români vicepreședinți de grup politic, iar mai jos putem vedea cum stăm comparativ cu mandatul precedent, 2019-2024, din perspectiva funcțiilor ocupate de europarlamentarii români.

Rolul unui președinte de comisie
Fiecare comisie din Parlamentul European este condusă de președintele acesteia, ales din rândul europarlamentarilor. Acesta are rolul principal de a reprezenta comisia atât în relație cu celelalte structuri ale Parlamentului, dar și pe plan extern. De exemplu, un rol important al Președintelui de comisie este acela de a prezida negocierile legislative între Parlament, Consiliul UE și Comisie, denumite triloguri. Acestea sunt negocierile prin care cele 3 instituții ajung la un consens final privind legislația europeană, pentru ca această să poată fi adoptată de ambii co-legislatori.
Dincolo de aceste situații, printre atribuțiile obișnuite ale unui președinte se numără stabilirea ordinii de zi a comisiei, prezidarea ședințelor și monitorizarea tuturor aspectelor legate de elaborarea rapoartelor și avizelor.

Rolul unui vicepreședinte de comisie
În general, fiecare comisie a Parlamentului European are patru vicepreședinți. Aceștia au un rolul de a sprijini președintele de comisie în activitatea sa. De exemplu, un vicepreședinte poate conduce ședințele comisiei sau poate reprezenta comisia în întâlniri externe atunci când președintele nu este disponibil. În cazul trilogurilor, există posibilitatea ca președintele de comisie să desemneze vicepreședintele să prezideze un trilog. Vicepreședinții pot participa și în întâlnirile coordonatorilor de grup politic din comisia respectivă, având rol de observator.
În prezent, 7 români ocupă funcția de vicepreședinte în comisiile Parlamentului European:
În prezent, 7 români ocupă funcția de vicepreședinte în comisiile Parlamentului European:
Coordonatori din partea grupurilor politice
Coordonatorii acționează ca puncte de contact între membrii comisiei din care fac parte și grupurile politice pe care aceștia le reprezintă. Practic, coordonatorii se asigură că pozițiile politice ale grupurilor lor sunt comunicate și negociate în cadrul comisiei. De asemenea, coordonatorii au un rol cheie: ei sunt cei care negociază distribuția dosarelor. De exemplu, dacă un dosar legislativ este important pentru grupul politic, coordonatorul este cel care va negocia ca principalul responsabil al acelui dosar, adică raportorul dosarului legislativ, să fie din partea grupului său politic.
În prezent, 3 români vor deține funcția de coordonator din partea grupului politic:
În prezent, 3 români vor deține funcția de coordonator din partea grupului politic: