Europuls – Centrul de Expertiză Europeană

Ghidul de Buzunar al Primului Alegător

Ghidul de Buzunar al Primului Alegător face parte din proiectul „Comunitatea Tinerilor Lideri Europeni”, finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+.

Proiectul „Comunitatea Tinerilor Lideri Europeni” promovează participarea la viața comunității și consolidarea valorilor europene și democratice. Proiectul are rolul de a demonstra faptul că tinerii au puterea de a contribui la întărirea democrației și interiorizarea valorilor europene în România.
Proiectul încurajează informarea, acțiunea la nivel local și promovează dialogul între tineri și decidenți, experți, reprezentanți ai societății civile. Mai mult, clasează tinerii ca fiind principalul pilon al întăririi valorilor europene, participării la viața comunității și la procesul de luare al deciziilor.
,,Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei.”
Proiectul a avut mobilități și evenimente în trei orașe din România: Târgu Jiu, Cluj-Napoca și Ploiești. Participanții la Forumul Valorilor Europene desfășurat la Cluj-Napoca, dar și ceilalți membri ai CTLE au ajutat la redactarea acestui ghid, el fiind realizat de tineri pentru tineri.
Proiectul a avut mobilități și evenimente în trei orașe din România implicate activ în dezvoltarea voluntariatului și a participării active a tinerilor în societate: Târgu Jiu, Cluj-Napoca și Ploiești.

1. La Târgu Jiu, tinerii au participat la traininguri despre instituțiile Europene, tranziția verde, statul de drept, economia socială, politici pentru tineret, competențele digitale, Conferința pentru viitorul Europei.

2. La Cluj-Napoca, tinerii au luat parte la Forumului Valorilor Europene care a constat într-un schimb de bune practici, în centralizarea nevoilor tinerilor din comunități și a celor identificate de cei din rețea, dar și într-un dialog cu decidenți la nivel european.

3. La Ploiești pe tineri îi așteaptă sesiunea „Să vorbim despre UE!” care vizează aducerea mai aproape de cetățeni a valorilor Uniunii Europene, traininguri interactive pe teme de actualitate, dezbateri și un dialog direct al tinerilor cu decidenți.

Acest proiect a reunit tineri din România și i-a adus mai aproape de tot ceea ce înseamnă Uniunea Europeană.
Proiectul „Comunitatea Tinerilor Lideri Europeni” este finanțat
de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+.

1. INTRODUCERE

MOTTO —
Votul tău este glasul tău în construirea viitorului.
Fii primul alegător al schimbării!
Democrația înseamnă participare!
Fii ghidul propriului tău viitor și votează!
Rămâneți informați, rămâneți implicați!

— UE pe scurt

Uniunea Europeană (UE) reprezintă o organizație politică și economică al cărui fundament este stabilit pe cooperare și integrare între țările membre. Având 27 de state membre, UE își propune să promoveze pacea, securitatea și prosperitatea în Europa prin intermediul unui cadru instituțional complex și bine definit.

Structura instituțională a UE include patru piloni principali: Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană. Aceste instituții lucrează împreună pentru a elabora politici, legi și direcții care să conducă la atingerea obiectivelor UE. Pilonii Uniunii Europene sunt construiți pe forța executivă, legislativă și strategică, reprezentând astfel echilibrul esențial în procesul decizional.
— Principalele obiective ale Uniunii Europene sunt:

  • Consolidarea pieței interne: UE își propune să faciliteze libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor între statele membre, eliminând astfel barierele comerciale și încurajând creșterea economică.
  • Promovarea drepturilor omului și a valorilor democratice: UE acordă o atenție deosebită respectării drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv drepturile civile, politice, economice, sociale și culturale. În plus, Uniunea sprijină consolidarea democrației și a statului de drept în toate statele membre.
  • Protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice: UE își asumă un angajament ferm în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, promovarea energiilor regenerabile și adoptarea unor politici de protecție a mediului care să asigure un viitor durabil pentru generațiile viitoare.
  • Stabilirea unui sistem de guvernanță eficient: Uniunea Europeană își propune să creeze un cadru instituțional care să asigure o guvernanță eficientă și transparentă, capabilă să răspundă nevoilor și aspirațiilor cetățenilor europeni.
  •  În plus, UE dispune de o monedă comună, euro, utilizată în 20 dintre statele membre, ceea ce consolidează coeziunea economică și financiară în cadrul Uniunii.

2. INSTITUȚIILE EUROPENE

— Care e scopul?

Parlamentul European reprezintă un cadru semnificativ pentru dezbaterile politice și procesul decizional din interiorul Uniunii Europene. Europarlamentarii sunt aleși direct de către cetățeni în toate statele membre, având rolul de a reprezenta interesele acestora în procesul legislativ al UE. Misiunea lor este să asigure desfășurarea democratică a activităților celorlalte instituții ale UE.
— Principalele sale responsabilități includ:

1. Reprezentarea cetățenilor:
Deputații în Parlamentul European sunt aleși direct de către cetățenii statelor membre, iar rolul lor este să reflecte voința și interesele acestora în procesul decizional al UE.

2. Procesul legislativ:
Parlamentul European participă la elaborarea și adoptarea legislației UE împreună cu Consiliul Uniunii Europene. Deputații discută, amendează și votează asupra propunerilor legislative pentru a asigura adoptarea unor politici corespunzătoare și reprezentative.

3. Bugetul Uniunii Europene:
Parlamentul European are drepturi de codecizie cu Consiliul în ceea ce privește Bugetul UE. Aprobă și monitorizează Bugetul pentru a se asigura că resursele financiare sunt cheltuite în mod eficient și în conformitate cu obiectivele stabilite.

4. Supravegherea Executivului:
Parlamentul European exercită funcția de control asupra Comisiei Europene, inclusiv aprobarea Comisarilor UE și avizarea președintelui Comisiei. Prin această supraveghere, se asigură că Executivul UE răspunde în fața reprezentanților aleși ai cetățenilor.

5. Dezbaterea și dialogul democratic:
Parlamentul European furnizează un forum pentru dezbaterea chestiunilor europene și promovează dialogul cu cetățenii. În acest mod, contribuie la consolidarea principiilor democrației și transparenței în cadrul Uniunii Europene.
— Care e scopul?
Apără interesul general al UE, propunând acte legislative, asigurând respectarea acestora și implementând politicile și Bugetul Uniunii Europene.

— Principalele sale responsabilități includ:

1. Propune noi acte legislative:
Pentru a proteja interesele UE și ale cetățenilor în chestiuni ineficiente la nivel național și pentru a clarifica aspectele practice prin consultarea experților și cetățenilor.

2. Gestionează politicile UE și alocă fonduri europene:
Astfel, stabilind prioritățile de cheltuieli împreună cu Consiliul și Parlamentul, elaborând bugetele anuale aprobate de aceste instituții și controlând cheltuielile verificate de Curtea de Conturi.

3. Garantează respectarea legislației UE:
Alături de Curtea de Justiție, garantează respectarea legislației UE, asigurându-se că aceasta este aplicată adecvat în toate statele membre.

4. Reprezintă UE pe scena internațională:
Exprimandu-se în numele tuturor țărilor în cadrul instanțelor internaționale, în special în politica comercială și ajutorul umanitar, și negociind acorduri internaționale în numele UE.
— Care e scopul?

1. Negociază și adoptă legislația UE:
Consiliul UE este esențial în procesul decizional al UE, negociind și adoptând acte legislative împreună cu Parlamentul European, în domenii de competență exclusivă sau partajată cu statele membre.

2. Coordonează politicile statelor membre:
Consiliul se ocupă de coordonarea politicilor economice și bugetare, educație, cultură, tineret și sport, precum și de politica de ocupare a forței de muncă, elaborând orientări și recomandări anuale.

3. Dezvoltă politica externă și de securitate comună a UE:
Consiliul definește și implementează politica externă și de securitate a UE, inclusiv ajutorul umanitar și pentru dezvoltare, apărarea și comerțul, asigurând unitate, coerență și eficacitate în acțiunile externe ale UE.

4. Încheie acorduri internaționale:
Consiliul acordă mandatul de negociere Comisiei, decide asupra semnării și încheierii acordurilor cu țările și organizațiile internaționale, după aprobarea Parlamentului și ratificarea de către statele membre.

5. Adoptă Bugetul UE:
Consiliul adoptă Bugetul UE împreună cu Parlamentul, stabilind resursele financiare pentru diverse programe și politici pe o perioadă anuală, începând de obicei la 1 ianuarie.
Consiliul European reunește liderii UE (șefii de state sau de guverne, președintele Consiliului European și președintele Comisiei Europene) pentru a stabili prioritățile politice ale Uniunii Europene și reprezintă cel mai înalt nivel de cooperare politică între țările membre ale Uniunii.

De obicei, se reunește de 4 ori pe an, dar președintele Consiliului European poate convoca reuniuni suplimentare pentru a discuta despre probleme urgente.

Deciziile se iau în general prin consens, iar în unele cazuri cu unanimitate sau cu majoritate calificată. Numai șefii de stat sau de guvern pot vota, iar fiecare dintre aceștia are drept de veto (adică se poate opune adoptării unei decizii).

— Principalele sale responsabilități includ:

1. stabilește orientarea generală și prioritățile politice ale UE, dar nu adoptă acte legislative
2. definește politica externă și de securitate comună a UE
3. desemnează și numește candidați pentru funcții importante la nivelul UE, cum ar fi președintele Comisiei Europene sau președintele Băncii Centrale Europene
— V-ați întrebat mereu cum funcționează instituțiile europene și care este legătura dintre ele, cum comunică, care e procesul?

Gândiți-vă la un restaurant în care în poziția de Manager avem Comisia Europeană, Patronul este nimeni altul decât Consiliul European și avem două echipe de Bucătari: echipa 1 reprezentată de Parlamentul European și echipa 2 reprezentată de Consiliul UE. Consiliul UE, care e responsabil de identificarea problemelor și nevoilor cetățenilor, propune să se realizeze o reformă, un nou act legislativ: propune crearea unui desert cu ciocolată. Apoi Comisia, care
aprobă ugetul și are grijă ca toate normele să fie respectate, propune să facă un tort și să cumpere ingredientele. De aici, Parlamentul European, care reprezintă interesul cetățenilor statelor membre, începe să dezbată cu Consiliul
UE, care reprezintă interesele guvernelor statelor membre. Consiliul UE vrea să reducă costurile guvernamentale (doresc doar 3 ouă în loc de 5), iar cetățenii doresc mai multe resurse direcționate spre nevoile lor (vor să folosească 7 ouă, nu 5). În final, așa ajung legile să fie dezbătute prin nenumărate ședințe și întâlniri pentru ca clienții (cetățenii) să se poată bucura de tort (legi, reforme, schimbări).
— Cum ne alegem reprezentanții în Parlamentul European?
Cetățenii votează direct listele de candidați ale partidelor politice sau candidații independenți în alegerile europene, contribuind astfel la distribuția celor 33 de locuri ale României în Parlamentul European.

— Cetățenii pot deveni europarlamentari cum?
Cetățenii pot candida din partea unui partid, coaliție sau independent, respectând regulile electorale și obținând un număr semnificativ de voturi.

— Cum se desfășoară activitatea europarlametarilor?
Cei aleși în Parlamentul European reprezintă interesele cetățenilor prin participarea la dezbateri, elaborarea legislației și supravegherea instituțiilor UE. Europarlamentarii lucrează în comisii de specialitate în funcție de pregătirea lor (exemple de comisii: Comisia pentru bugete, Comisia pentru agricultură). În interiorul comisiilor ei dezbat și votează legislație europeană. În fiecare lună, deputații europeni se întâlnesc în sesiune plenară, unde dezbat în formulă completă legislația pe care o vor adopta, votează legi și rezoluții.
— Ce beneficii avem noi de când suntem cetățeni europeni?

➔ Curtea Europeană a Drepturilor Omului apără drepturile și libertățile fundamentale:

− Curtea Europeană a Drepturilor Omului din Strasbourg oferă protecție adițională în caz de încălcare a drepturilor prevăzute în Convenția europeană a drepturilor omului.
− Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene include drepturi și libertăți individuale, reflectând valorile și istoria comună a Europei. Aceasta acoperă drepturi precum libertatea de exprimare, de religie, dar și drepturi economice și
sociale. De asemenea, conține drepturi mai recente, cum ar fi dreptul la protecția datelor și la o administrare eficientă.
− Dacă simți că ți-au fost încălcate drepturile fundamentale, poți cere ajutor de la diverse instituții sau autorități din țara ta sau, în anumite condiții, la nivelul Uniunii Europene.

Libertate de circulație în UE doar cu cartea de identitate:
− Permite cetățenilor europeni să călătorească fără a fi nevoie de pașaport în statele membre ale UE.
− Simplifică procesul de traversare a frontierelor, facilitând mobilitatea și schimburile culturale.

"Inițiativa Cetățenească Europeană"
Propuneri pentru Comisia Europeană:
− Furnizează cetățenilor mijloace directe de a influența agenda politică a UE.
− Necesită strângerea unui număr semnificativ de semnături din mai multe state membre pentru a iniția o propunere legislativă.

Apeluri în interiorul Uniunii fără costuri suplimentare:
− Elimină tarifele de roaming pentru apelurile telefonice efectuate între statele membre ale UE.
− Stimulează comunicarea și conectivitatea fără a impune costuri suplimentare.

Securitate crescută prin cooperare la nivel european:
− Promovează schimbul de informații și coordonarea între statele membre pentru combaterea criminalității transfrontaliere.
− Contribuie la crearea unui mediu sigur și securizat pentru cetățenii europeni.

Creștere economică și acces la fonduri europene:
− Sprijină dezvoltarea economică a statelor membre prin promovarea comerțului și a investițiilor.
− Oferă fonduri europene pentru proiecte și programe care contribuie la creșterea durabilă și coeziunea socială.

➔ Mobilitate și oportunități prin piața unică europeană:
− Permite cetățenilor să călătorească, să locuiască, să studieze și să muncească liber în orice țară din UE.
− Favorizează competitivitatea și inovația prin facilitarea liberei circulații a bunurilor, serviciilor, capitalului și forței de muncă.

Fonduri precum PNRR, RePowerEU și Erasmus pentru dezvoltare și educație:
− PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) oferă resurse pentru proiecte care stimulează redresarea economică și reziliența.
− RePowerEU finanțează inițiativele care dezvoltă reziliența energetică prin utilizarea energiei regenerabile și sustenabile.
− Erasmus oferă oportunități de studiu, formare și voluntariat în întreaga UE, sprijinind educația și schimbul cultural.
— Te-ai gândit vreodată cum ar fi să studiezi în altă țară, să o vizitezi pentru câteva zile sau chiar să faci voluntariat pentru luni întregi în străinătate?

Uniunea Europeană îți oferă toate aceste oportunități prin programele Erasmus, Erasmus+ și European Solidarity Corps.

PRO TIP:
Aceste programe nu au loc doar în interiorul Uniunii Europene, iar cu puțin noroc
vei putea ajunge în cele mai exotice locații!

— Ești în cǎutarea unei experiențe profesionale unice?
Uniunea Europeană oferă tinerilor stagii de practică în interiorul instituțiilor sale. De exemplu, Comisia Europeană organizează stagiile numite “Blue Book Traineeships”  de două ori pe an.

Parlamentul European organizează stagiile ”Schuman Traineeships” de două ori pe an. Informații despre toate stagiile oferite de instituțiile europene se regăsesc pe site-urile acestora.

— Ce înseamnă atunci când o țară deține președenția Consiliului Uniunii Europene?
Ei bine, atunci când o țară deține președinția Consiliului Uniunii Europene, înseamnă că aceasta își asumă un rol de lider în coordonarea reuniunilor diferitelor consilii și grupuri de lucru ale UE.

Președinția este rotativă, adică este preluată pe rând de fiecare stat membru al UE la fiecare șase luni. Țara responsabilă joacă un rol crucial în facilitarea discuțiilor, medierea între statele membre și conducerea agendei legislative.

Deși președinția nu are puteri executive, aceasta influențează în mod semnificativ direcția politică a UE în timpul mandatului său. Președinția este responsabilă de conducerea negocierilor și de promovarea coerenței
obiectivelor politice ale Uniunii.

Pe parcursul unui an, 2 țări dețin pe rând președinția Consiliului Uniunii Europene, fiecare câte 6 luni. Ele trebuie să “preia ștafeta” una de la cealaltă pentru a atinge cu succes obiectivele legislative.

— Știați că?
România a deținut Președinția Consiliului UE în 2019. În timpul președinției române, au fost luate măsuri semnificative în diverse domenii, precum economia, ocuparea forței de muncă, energie, protecția mediului, finanțe, justiție, afaceri interne și afaceri sociale. Un moment remarcabil a fost adoptarea țintelor de reducere a dioxidului de carbon (CO2) pentru vehiculele grele în întreaga Uniune Europeană, mai exact o reducere de 30% până în 2030.
Rămâneți informați, rămâneți implicați!

3. BENEFICII ALE VOTULUI

Știm că votul este important.
Astfel, ți-am pregătit un set de întrebări pentru tine dacă încă ești indecis de ce să mergi la vot, ție și tuturor apropiaților tăi care se află în ipostaza aceasta.

— De ce să mergi la vot?
Pentru că votul tău înseamnă dorințele și nemulțumirile tale, preferința ta;
Pentru că îți oferă o voce în comunitatea din care faci parte;
Pentru că un singur vot poate schimba politicile care îți afectează viața de zi cu zi;
Pentru că votul tău face activitatea decidenților mai responsabilă și mai legitimă;
Pentru că votul tău este forma cea mai directă de a alege cine te reprezintă.
De ce să nu fii parte a deciziei?

Vrei ca dorințele tale să fie auzite?
Oricine altcineva decide în locul tău?
Te nemulțumește că nu te simți reprezentat?
Ești în căutarea unui trai mai bun pentru comunitatea ta?
Ai 18 ani sau mai mult?
Zău, nu lăsa vocea ta să se irosească!
Ai toate instrumentele la îndemână

VOTEAZĂ!

4. CUM VOTĂM?

— Ce acte sunt necesare pentru a vota?
Ai nevoie de carte de identitate sau pașaport valabil.

— Cine poate vota și când au loc alegerile?
Pot vota cei cu vârsta de minim 18 ani la data alegerilor, pe 9 iunie 2024. Secțiile de vot sunt deschise între 7:00 și 21:00, ora locală.

— Cum votează cetățenii români în țară?
Cetățenii români votează la secția arondată domiciliului lor, iar în altă localitate pot opta pentru o altă secție.

— Cum votează cetățenii UE în România?
Cetățenii UE trebuie să se înscrie pe lista electorală specială la primărie și să voteze la secția corespunzătoare locului de domiciliu.

— Cum votează cetățenii români în străinătate?
Cetățenii români pot vota la secțiile organizate de statul român în alt stat membru UE sau în țări non-UE, fără alte formalități. Pentru mai multe informații accesează site-ul MAE.

— Cum votează cetățenii UE în străinătate?
Cetățenii UE pot vota în alt stat decât România doar dacă sunt înscriși pe listele electorale speciale.

— Ce facilități există pentru persoanele cu dizabilități?
Persoanele cu dizabilități pot beneficia de asistență la vot sau pot opta pentru urna specială.

— Se poate vota prin corespondență sau online?
Nu, votul prin corespondență sau online nu este posibil în România.

— Este permis votul prin împuternicire?
Nu, votul prin împuternicire nu este permis în România.

— Ce sfat putem oferi pentru o participare eficientă la vot?
Asigură-te că ai actele la tine și votează între orele 7:00 și 21:00 pe 9 iunie 2024, pentru a face vocea ta auzită! Mergi din timp la vot, secțiile vor fi aglomerate!

Ia-ți prietenii cu tine, iar apoi ieșiți toți în oraș pentru a sărbători un pas important pe care l-ați făcut pentru voi și comunitatea voastră!

5. CE DREPTURI AI CA VOTANT ?

1. DREPTUL DE A VOTA:
Ca cetățean român, ai dreptul de a vota la alegerile generale (parlamentare, prezidențiale), alegerile locale și la referendumuri.

2. DREPTUL LA INTIMITATE:
Exercitarea votului se face într-un spațiu privat, asigurându-ți intimitatea.

3. DREPTUL LA INFORMARE:
Ai dreptul să fii informat cu privire la candidați și partidele politice înainte de alegeri.

4. DREPTUL DE A ALEGE:
Ai dreptul să alegi candidații sau partidele politice pe care le dorești.

5. DREPTUL DE A CONTESTA:
Dacă există nereguli în procesul electoral, ai dreptul de a contesta rezultatele alegerilor.

6. DREPTUL DE A NU FI SUPUS PRESIUNILOR:
Nimeni nu are dreptul să te constrângă sau să te influențeze în exercitarea votului.

Este important să fii informat și să îți exerciți drepturile civice în mod responsabil pentru a contribui la procesul democratic!

6. CUM MĂ IMPLIC MAI MULT ÎN COMUNITATE PENTRU A FACE LUMEA SĂ MEARGĂ LA VOT ?

Informează-ți prietenii, vecinii, colegii și familia despre alegerile din 2024, oferă-le chiar și acest ghid și fii chiar tu schimbarea pe care o vrei în comunitatea ta!

Știai că exact acesta este scopul Europuls - Centrul de Expertiză Europeană? De a informa cetățenii și de a aduce mai aproape valorile UE față de aceștia! Acest ghid a fost realizat cu ajutorul participanților la Comunitatea Tinerilor Lideri Europeni, proiect Erasmus organizat de Europuls, finanțat de Uniunea Europeană, prin care tinerii au ocazia de a participa la traininguri, iar apoi își organizează, cu susținerea noastră, propriile proiecte de diseminare în comunitate!

Când erai mic îți doreai să fii supererou? Aceștia nu poartă pelerine, poți fi chiar tu unul! Tansformă-ți buletinul într-o superputere și mergi la vot!

7. CE SE ÎNTÂMPLĂ DUPĂ ALEGERI

Ce se întâmplă după ce noii Membri ai Parlamentului European sunt votați? Ce procese trebuie să aibă loc pentru ca instituțiile Uniunii să înceapă oficial un nou mandat?
După ce rezultatele alegerilor europene sunt anunțate, reprezentanții aleși se alătură grupurilor politice din Parlamentul European.

Parlamentul European îşi alege preşedintele, care va avea un mandat de 2 ani și jumătate, deci jumătate din întregul termen al Parlamentului. Acesta va supraveghea sesiunile legislative. Deputații din Parlamentul European se alătură comisiilor de specialitate ale Parlamentului European în funcție de preferinţele lor, pe care le exprimă în baza expertizei şi intereselor lor.

Comisia Europeană va urma următorul proces: este ales președintele său de către Consiliul European, adică șefii tuturor statelor membre, și votat de Parlament. El va avea un mandat de 5 ani. Apoi, președintele ales formează Comisia.
Update cookies preferences