Germania: înfruntarea titanilor pentru viitorul Europei

Monotonia procesului politic a fost prima dată descrisă de Max Weber ca fiind “lungul și lentul proces de a introduce un șurub într-o bucată de lemn”. Timp de 100 de ani, Germania nu a ieșit din acest tipar, obișnuind să nu prezinte un mare interes pentru analiștii politici datorită cursului firesc de desfășurare a alegerilor, electoratului stabil și ritmului anost al campaniilor. Procesul electoral[i] al Germaniei permite o diversitate ideologică variată, oferă stabilitatea parlamentară a Bundestagului, iar partidele solide și vechi au profitat de o majoritate confortabilă pentru 3 mandate consecutive ale cancelarului Angela Merkel.

Cu toate acestea, toată Europa are ochii ațintiți pe alegerile federale din Germania de pe 24 septembrie, deoarece contextul european a provocat multe tensiuni interne și a condus la apariția mai multor elemente noi pe scena politică nemțească. Pe de o parte, vorbim de jumătate dintre alegători indeciși și de o creștere semnificativă a unui partid eurosceptic cu șanse mari de a intra în Parlament. Pe de altă parte, vorbim de presiuni interne legate de campania intensă pro-migrație cu care ne-a obișnuit Germania până acum și de o noutate în desfășurarea campaniei electorale: o dezbatere televizată între principalii doi candidați la poziția de cancelar, element ce ne duce cu gândul la dezbaterile americane orientate pe profilul candidatului și nu pe al partidului.

Deși e paradoxală centrarea dezbaterilor în jurul a doi candidați ce nu sunt aleși în mod direct de popor ci de către coaliția parlamentară, în practică imaginea viitorului cancelar a depășit demult competențele naționale. Dacă până acum partidele se concentrau pe politicile din sectorul economic, politica externă, sau migrația la nivel național, în acest an vedem în programele electorale ale partidelor o componentă europeană predominantă, care tratează principalele chestiuni ale Uniunii din acest moment: Brexit, migrația, securitatea UE, politica de vecinătate, zona Euro, viitorul Europei. Ne așteptăm deci, ca pe 24 septembrie, 61 de milioane de cetățeni nemți să aleagă direcția de mers a Uniunii pentru următorii 4 ani.

Toate sondajele par să indice că partidul Angelei Merkel (CDU), în coaliție cu CSU, va câștiga alegerile de duminică, pe locul doi ar urma partidul lui Martin Schulz (SPD), iar surpriza va fi locul 3, partidul eurosceptic AfD, care va ocupa locuri în Parlament pentru prima dată, după o creștere semnificativă a popularității cauzată de politica de migrație și atacurile teroriste recente. Totuși, se crede că niciunul din partide nu va reuși să obțină majoritatea, prin urmare partidul câștigător va trebui să formeze o coaliție cu un alt partid sau alte partide pentru a se asigura că pot forma un guvern și desemna un cancelar. Se pot distinge 4 scenarii de coaliții:

În funcție de rezultatul alegerilor și coaliția formată, cancelarul își va contura agenda și va promova prioritățile anunțate în programele partidelor. Pe plan național, observăm poziționări tradiționale atât în spectrul partidelor de stânga, cât și cel de dreapta. Principalul partid din Germania, CDU, este o uniune între Partidul Creștin Democrat (CDU) și Uniunea Bavareză Social Creștină (CSU) condusă de Angela Merkel și promovează în manifestul lor politici de ocupare a forței de muncă, tăieri de taxe și investiții publice. Urmează în preferințe socialist-democrații (SPD), conduși de Martin Schulz, sunt un partid de centru stânga ce se axează pe clasa muncitoare și promovează investiții în educație și infrastructură, împreună cu taxe mai ridicate pentru clasa cu venituri superioare. Un alt partid de stânga este Die Linke, provine din Partidul Comunist al Germaniei de est, iar campania lor se centrează pe o creștere a salariului minim și eliminarea misiunilor militare. Partidul ecologist (Grüne) este partidul preferat al tuturor partidelor câștigătoare pentru formarea coalițiilor, ei doresc cetățeni educați și moderni, iar politicile promovate sunt cele de mediu, fiscale și sociale. Partidul Liber Democrat (FDP) a fost un partid de coaliție al Angelei Merkel în al doilea mandat, însă nu a obținut 5% din voturi pentru al 3-lea mandat. Acesta promovează taieri de taxe și ajustarea piețelor financiare din UE. Nu în ultimul rând, surpriza din sfera politică germană, partidul eurosceptic Alternativă pentru Germania (AfD) este un partid de extremă dreaptă care a atras electoratul prin viziunile lor anti-migrație.

Pe lângă dosarele naționale, partidele tratează chestiunile curente aflate la nivel european și se poziționează în privința viitorului Uniunii, politicii externe UE, NATO, zonei Euro, politicii de liber schimb, migrației, politicii de vecinătate UE și Brexit. Observăm viziuni progresiste (Die Linke, SPD, CDU/CSU), neutre (ecologiști, FDP) și regresiste (AfD), dar mai mult decât atât, este pentru prima dată când asistăm la o incursiune atât de avansată a problemelor europene în sfera națională, la un transfer detaliat al elementelor europene înspre cetățeni.

Partidele din Germania, prin programele lor, ne oferă un exemplu de integrare naturală a politicilor europene în viața de zi cu zi a cetățenilor. Dintr-odată, nu pare deloc exagerat să spunem că poporul german va contura viitorul Uniunii, dacă ne uităm la propunerile de reformare ale Uniunii din spectrul stâng spre cel drept al partidelor:

Indiferent de coaliție, este clar că Germania va avea o politică externă centrată pe relansarea motorului franco-german și pe creșterea competențelor Parlamentului European și astfel spre o Uniune Europeană mai democrată, așa cum a anunțat și Juncker în discursul său din plenara de la Strasbourg. Cu toate acestea, ideologiile partidelor se diferențiază dacă ne uităm pe diversele componente europene menționate în programele politice. La o privire mai amănunțită, putem observa poziții populiste ce promovează politici mai stricte și conservatoare în chestiunile migrației și comerțului, dar se remarcă și atitudini progresiste și reformiste ale politicilor cheie ale Uniunii:

Die Linke

Die Grünen

SPD

CDU/CSU

FPD

AFD

Politica externă UE

Demilitarizare, utilizarea exclusivă a instrumentelor civile;

Contra unei Armate Europene;

Eliminarea Agenției Europene de Apărare;

Politică UE pacifistă.

Rol sporit în ONU, OSCE și NATO;

Emfază pe elementele civile;

Crearea unei sinergii militare și politice;

Loc al UE la masa negocierilor ONU.

Utilizare preferabilă a instrumentelor civile;

Sporirea rolului Corpului civil European pentru pace ;

Cheltuieli de apărare comune în UE ;

Pentru o armată europeană.

Crearea Uniunii Europene de Apărare;

Crearea Fondului European de Apărare.

Crearea unui minister al Afacerilor externe UE

Extinderea cooperării în afara tratatelor

Armată Europeană controlată de Parlament

Crearea Uniunii Europene de Apărare

Urmărirea intereselor Germaniei

Strategie națională de securitate

Loc al Germaniei la masa negocierilor ONU

Contra unei Armate Europene

NATO

Dizolvarea NATO și înlocuirea acesteia cu un sistem colectiv de Securitate ce include Rusia;

Obiectiv principal: dezarmarea

Întărirea dialogului NATO – Rusia

Contra îndeplinirii obiectivului de 2% din PIB pe apărare

Îndeplinirea obiectivului de 0.7% din PIB pentru dezvoltarea mondială

Armata Europeană complementează NATO

Împotriva creșterii bugetului de apărare german la 2% din PIB

Membru convins NATO

UE are nevoie de o armată independentă

Cheltuieli bugetare de 2% din PIB pentru apărare până în 2024.

Întărirea potențialului NATO

Cheltuieli bugetare de 2% din PIB pentru apărare până în 2024

Cooperare NATO-UE

Scoaterea Turciei din NATO

Sporirea influenței UE în NATO

Zona Euro

Controlul Băncii Centrale de către Parlament;

Conferință europeană pe tema datoriilor naționale;

Anularea datoriilor Greciei.

Reformarea zonei Euro ;

Încheierea politicilor de austeritate;

Un plafon de datorii pentru bănci.

Menținerea tuturor membrilor în zona Euro ;

Minister European al Finanțelor controlat de un Parlament al zonei Euro;

Buget de finațatare comun ;

Uniune economică și monetară;

Stabilizarea zonei euro ;

Crearea unui fond monetar propriu împreună cu noul guvern francez.

Reformarea tratatelor pentru a crea un proces facil de ieșire din zona Euro, fără pierderea statutului de membru UE ;

Creșterea oportunităților de investiții pentru fondul de pensii ;

Aplicarea strictă a ajutorului finaciar acordat de Mecanismul European de Stabilitate.

Retragerea Germaniei din zona Euro ;

Recuperarea suveranității și competențelor naționale în sectorul economic și financiar.

Politică de liber schimb

Împotriva acordurilor TTIP, CETA, JEFTA și acordurilor de liber schimb cu Africa deoarece sunt nedemocrate și limitează dezvoltarea țărilor mai slabe.

Comerțul echitabil are nevoie de reguli multilaterale, stabilite în cadrul OMC;

Renegocierea TTIP, TISA și CETA pentru a impune criterii sociale, ecologice și de respectare a drepturilor omului mai ridicate ;

Crearea unui Tribunal independent al Comerțului ca parte a ONU.

Reguli obligatorii despre respectarea drepturilor omului, standarde ecologice, sociale și de consum în toate tratatele ;

Mecanisme de sancționare

Programme de investiții în educație, cercetare și angajarea tinerilor.

Împotriva protecționismului ;

Promovarea acordurilor comerciale internaționale ;

Coordonarea cadrelor regulatorii G7, G20, UE, ONU, OCDE și FMI

Semnarea CETA și TTIP

Împotriva protecționismului ;

Sporirea acordurilor comerciale multilaterale;

Includerea securității datelor cu character personal în acorduri de liber schimb precum TTIP

Semnarea cordurilor comerciale în cadrul OMC;

Respingerea CETA, TISA și TTIP;

Acorduri bilaterale numai în imposibilitatea concluzionării acordurilor multilaterale.

Migrație

Sistem echitabil bazat pe solidaritate;

Contra sistemului Dublin;

Granițe deschise pentru refugiați;

Înlocuirea Frontex cu un mecanism de salvare marin coordonat ;

Anularea acordului UE-Turcia și stoparea oricăror acorduri pentru refugiați cu țările din Africa de Nord.

Înlocuirea sistemului Dublin cu un sistem solidar ;

Combaterea cauzelor evadării refugiaților ;

Împotriva acordului cu Turcia și a unor potențiale acorduri cu Africa de Nord ;

Rute sigure către Europa ;

Un proces mai rapid și eficient de primire a refugiaților.

Extinderea mandatului Frontex ;

Distribuție solidară a refugiaților ;

Ajutor finaciar din bugetul european pentru țările ce primesc refugiați, dezavantaje pentru cele care refuză.

Responsabilitate comună a țărilor UE ;

Combaterea migrației ilegale și întărirea Frontex ;

Acordul UE-Turcia e un exemplu de urmat cu statele nord-africane ;

Îmbunătățirea schimbului de informații între agențiile de securitate ale statelor membre UE.

Înlocuirea sistemului Dublin printr-o distribuție echitabilă a refugiaților în Europa ;

O alocare bazată pe populație și putere economică ;

Protejarea granițelor externe UE ;

Transformarea Frontex într-o agenție de coastă independentă.

Acomodarea refugiaților în țările din regiunea de unde provin ;

Urmărirea intereselor naționale ;

Gestionarea migrației după regulile Germaniei.

Vecinătatea UE

Împotriva aderării Turciei la UE;

Împotriva formelor de sprijin ale regimului Erdogan ;

Împotriva politicii de înfruntare a Rusiei prin staționare de trupe ;