De la Revoluția din 1989 și până în prezent, România a fost condusă de lideri cu stiluri, viziuni și priorități diferite. Fiecare președinte a marcat prin deciziile și acțiunile sale o etapă distinctă a tranziției democratice, a integrării euro-atlantice și a evoluției instituționale a statului român. În cele ce urmează, prezentăm un profil detaliat al fiecărui președinte postdecembrist, analizând mandatele, alegerile, contribuțiile și controversele care i-au definit.

Ion Iliescu a fost o figură centrală a scenei politice românești postdecembriste, ocupând funcția de președinte al României în trei mandate separate.
Primul mandat a fost unul interimar între 22 decembrie 1989 și 20 mai 1990, când a fost președintele Consiliului Frontului Salvării Naționale, urmat de un mandat obținut prin alegeri democratice între 20 mai 1990 și 11 octombrie 1992, sub sigla FSN. A fost primul președinte ales democratic al României după 1989, câștigând alegerile din 20 mai 1990, cunoscute ca „Duminica orbului”, cu 85% din voturi. Pe locurile următoare s-au clasat Radu Câmpeanu (PNL) cu 10,6% și Ion Rațiu cu 4,3%.
Astfel, a început tranziția de la regimul comunist la sistemul democratic. Sub conducerea sa, s-a adoptat Constituția din 1991, primul document fundamental post-comunist. A inițiat cadrul legal pentru pluralism politic și reformă economică. Totuși, a fost criticat pentru implicarea directă în Mineriadele din 1990 și 1991, pentru ritmul lent al reformelor și pentru conservatorismul manifestat în protejarea vechilor structuri ale fostului regim.
Al doilea mandat, între 11 octombrie 1992 și 17 noiembrie 1996, a fost susținut de FDSN, devenit ulterior PDSR. A fost reales președinte în 1992 cu 61% din voturi în turul al doilea. În acest mandat, România a aderat la Consiliul Europei (1993) și a început procesul de negociere pentru aderarea la NATO și UE. A promovat o relativă stabilitate politică, deși a fost criticat pentru opacitatea sistemului politic și tensiunile cu presa independentă.
Al treilea mandat a avut loc între 10 decembrie 2000 și 21 decembrie 2004, cu susținerea Partidului Social Democrat. A fost ales din nou în 2000 cu 66,8% din voturi, în fața lui Corneliu Vadim Tudor. A continuat integrarea euro-atlantică, culminând cu invitația oficială de aderare la NATO în 2002 și începerea negocierilor finale pentru aderarea la UE. A promulgat legi pentru reforma justiției, administrației și anticorupție. Totuși, a fost criticat pentru menținerea influenței PSD și pentru reacții controversate în cazuri de corupție. Ulterior, a fost inculpat pentru crime împotriva umanității legate de evenimentele din 1989.
Ion Iliescu rămâne o figură controversată: pentru unii, arhitect al tranziției democratice; pentru alții, simbol al continuității cu regimul comunist.

Emil Constantinescu a fost președinte al României între 1996 și 2000, fiind primul șef de stat post-1989 provenit din opoziție și singurul până atunci care a preluat puterea prin alegeri de la un fost lider FSN.
În 1996, Ion Iliescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale cu 32,25%, urmat de Emil Constantinescu cu 28,22%. În turul al doilea, Constantinescu a reușit o răsturnare de situație, câștigând cu 54,41% față de 45,59% pentru Iliescu.
Mandatul său (17 noiembrie 1996–10 decembrie 2000), susținut de Convenția Democrată Română (CDR), a fost marcat de reforme democratice. A promovat transparența instituțiilor și independența justiției, a întărit relațiile cu Occidentul, iar în 1999 România a primit sprijin pentru integrarea în NATO și UE. A încheiat acorduri cu FMI și Banca Mondială și a început reforma administrației publice și descentralizarea.
Totuși, a fost afectat de fragmentarea coaliției guvernamentale (CDR-PD-UDMR), reformele economice nepopulare și incapacitatea de a opri corupția sistemică. A gestionat ferm criza mineriadei din 1999, oprind o nouă destabilizare. În 2000, a ales să nu mai candideze, afirmând că „a fost învins de sistem”.

Traian Băsescu a fost președintele României între 2004 și 2014. Fost marinar, ministru al Transporturilor (30 aprilie 1991 – 19 noiembrie 1992) și și primar al Capitalei (iunie 2000 - decembrie 2004), a impus modelul „președintelui-jucător”.
Sub conducerea sa, România a aderat la Uniunea Europeană în 2007 și a consolidat parteneriatul strategic cu SUA. Deși aceste procese au fost inițiate anterior, Băsescu a accelerat dinamica pro-europeană și pro-NATO. A fost un actor polarizant: apreciat pentru fermitate și promisiunea de reformă, dar criticat pentru populism și conflicte instituționale.
A supraviețuit a două suspendări din funcție (2007 și 2012), menținându-și mandatul prin referendumuri. A sprijinit ofensiva anticorupție prin instituții precum DNA și ANI. Deși criza economică din 2008–2010 a dus la măsuri de austeritate severe, stilul său direct l-a transformat într-un lider definitoriu pentru maturizarea geopolitică a României. Băsescu va rămâne în istorie ca președintele care a ancorat ireversibil România în Occident.

Klaus Iohannis este al patrulea președinte al României post-decembriste, ales în 2014 și reales în 2019. Fost profesor și primar al municipiului Sibiu, s-a remarcat printr-un stil rezervat și o orientare pro-europeană.
Primul mandat (21 decembrie 2014 – 2019), susținut de Alianța Creștin-Liberală (PNL + PDL), a început după ce Iohannis a câștigat alegerile din turul al doilea cu 54,43% în fața lui Victor Ponta. A menținut România ancorată în valorile occidentale, a inițiat referendumul pentru justiție în 2019 (validat de 85% dintre votanți) și a intervenit în crizele politice din 2015, 2017 și 2019.
A fost criticat pentru pasivitate în momente-cheie (OUG 13, protestele din 10 august 2018) și pentru implicare politică alături de PNL, deși ar fi trebuit să fie neutru. De asemenea, a fost implicat într-un scandal imobiliar legat de o casă din Sibiu pierdută în instanță.
În al doilea mandat (2019 – 12 februarie 2025), susținut de PNL, a câștigat cu 66,09% în turul al doilea în fața Vioricăi Dăncilă. A avut un rol important în gestionarea pandemiei și în coordonarea diplomatică și militară în contextul războiului din Ucraina. România a devenit un actor strategic în regiune, găzduind trupe NATO și sprijinind Ucraina. A consolidat parteneriatul cu SUA și a participat activ la summit-uri NATO și UE.
Controversele includ percepția unei prezențe slabe în crize interne (inflație, proteste sociale), construirea unui nou sediu prezidențial evaluat la peste 100 milioane de euro și reacții întârziate la derapaje politice. Moștenirea sa este marcată de stabilitate externă și apărarea valorilor europene, dar și de lipsa implicării în problemele interne și de contestarea neutralității prezidențiale.

Nicușor Dan, ales președinte al României în mai 2025, reprezintă o figură atipică în peisajul politic românesc. Originar din Făgăraș, județul Brașov, Dan a obținut medalii de aur la Olimpiadele Internaționale de Matematică în 1987 și 1988. A urmat studii universitare la Universitatea din București și și-a continuat pregătirea academică în Franța, unde a obținut un doctorat în matematică la Universitatea Paris 13. Revenit în România, a fondat Școala Normală Superioară București, dedicată formării tinerilor cercetători. Implicarea sa civică a început în 2006, când a înființat Asociația „Salvați Bucureștiul”, luptând pentru protejarea patrimoniului arhitectural și a spațiilor verzi din capitală.
În 2015, Dan a fondat Uniunea Salvați Bucureștiul (USB), care ulterior a devenit Uniunea Salvați România (USR). A fost ales deputat în 2016, dar a demisionat din USR în 2017, invocând diferențe de viziune. În 2020, a câștigat alegerile pentru Primăria Capitalei ca independent, fiind reales în 2024. Ca primar, s-a concentrat pe modernizarea infrastructurii și transparența administrativă, deși a fost criticat pentru întârzieri în implementarea proiectelor. În 2025, a candidat independent la alegerile prezidențiale, fiind candidatul pro-european, și a fost ales președinte al României, învingându-l în turul al doilea pe George Simion, cu un procent de 53,6% din voturi.

Istoria recentă a președinției în România reflectă nu doar parcursul politic al unor persoane-cheie, ci și transformările profunde prin care a trecut societatea românească. De la tranziția post-comunistă și până la crizele geopolitice contemporane, liderii statului au fost puși în fața unor provocări majore, cu efecte directe asupra direcției țării. Evaluarea moștenirii fiecărui mandat este esențială pentru înțelegerea prezentului și conturarea unui viitor democratic și stabil.