Uniunea Europeană se află într-un punct de inflexiune. Pe de o parte, competiția globală s-a intensificat: Statele Unite și China își consolidează politicile industriale, oferă subvenții masive și au o politică protecționistă asupra sectoarelor strategice. Lanțurile de aprovizionare sunt reconfigurate, iar tehnologiile avansate, de la inteligență artificială la semiconductori, au devenit instrumente de putere geopolitică.

Pe de altă parte, în interiorul Uniunii persistă diferențe structurale majore: decalaje de competitivitate între Nord și Sud, între Vest și Est, ritmuri diferite ale tranziției energetice, ale inovării şi gradului de competitivitate, capacități bugetare inegale. Conceptul unei „Europe cu două viteze” apare astfel ca o realitate economică vizibilă în nivelul investițiilor, în productivitate și în accesul la capital.

Ce înseamnă „Europa cu două viteze”?
Termenul desemnează simplul fapt că statele membre nu avansează în același ritm în toate domeniile de integrare. Unele merg mai departe, mai rapid, altele se alătură ulterior, în funcție de capacitatea economică și de opțiunea politică.

Uniunea funcționează deja astfel în mai multe politici. Zona euro sau spațiul Schengen sunt exemple de integrare diferențiată, fără ca acest lucru să afecteze apartenența la Uniune.

În plan economic însă, diferențele de ritm pot reflecta și capacități diferite: acces mai ieftin la capital în unele state, împrumuturi mai avantajoase în funcție de ratingul de țară, niveluri mai ridicate de investiții private, productivitate mai mare sau marje bugetare mai largi pentru sprijinirea industriei. Atunci când aceste diferențe se acumulează, ele influențează viteza de dezvoltare și poziționarea fiecărei economii în interiorul pieței unice.

Discuția despre competitivitatea europeană este și o discuție despre echilibru: cum poate Uniunea să permită integrarea diferențiată, fără ca diferențele economice să se transforme în divergențe structurale pe termen lung.

În acest context, liderii europeni s-au reunit pe 12 februarie la Alden Biesen (Belgia), pentru o discuție informală dedicată competitivității. Reuniunea a avut rolul de a pregăti deciziile ce urmează să fie formalizate la Consiliul European din martie.

România a fost reprezentată de președintele Nicușor Dan.
La dezbateri au participat, pe lângă şefi de stat şi de guverne, 2 personalități ce au devenit principalele voci europene în formularea de soluții pentru creşterea competitivității UE: Mario Draghi și Enrico Letta.

Poate Europa să rămână o putere economică unitară?
Discuția nu a fost una tehnică, ci mai degrabă strategică. Întrebarea de fond a fost dacă Uniunea poate evita fragmentarea economică internă și pierderea relevanței globale. Astfel, concluziile reuniunii privesc:

• Piața unică - între potențial și realitate

Deși piața unică este adesea prezentată drept „superputerea” Europei, în practică ea rămâne incompletă. Barierele administrative, diferențele de reglementare și fragmentarea pieței de capital limitează capacitatea companiilor de a se extinde la scară europeană.

În acest cadru, liderii au susținut accelerarea proiectului numit „Regimul 28”, un cadru juridic care ar permite companiilor să opereze pe întreg teritoriul Uniunii pe baza unui set unic de reguli. O companie înființată prin acest regim ar deveni o companie EU INC., și ar putea fi creată în 48 de ore, complet online, în statul membru pe care îl preferă. Ideea este de a reduce costurile administrative naționale și de a crea un mediu mai predictibil pentru investiții.

Urmează ca Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene, să prezinte pe 15 sau 16 martie „Regimul 28”. Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat de asemenea faptul că „la sfârșitul anului 2026, există promisiunea că vom avea acest regim al 28-lea”.

• Investiții și dimensiune industrială

Un consens puternic a existat în jurul ideii că Europa suferă de un deficit de investiții, în special în tehnologiile emergente și infrastructurile strategice.

S-a discutat despre accelerarea Uniunii economiilor și investițiilor şi a piețelor de capital, cu scopul de a mobiliza capitalul privat european către companiile europene. În paralel, liderii au abordat o temă sensibilă: necesitatea unei anumite consolidări industriale în sectoare precum telecomunicațiile, pentru a permite apariția unor actori capabili să concureze cu giganți globali. Această abordare marchează o evoluție de la paradigma strict concurențială către una care acceptă, în anumite limite, ideea de „campioni europeni”.

• Energie și competitivitate

Prețurile energiei continuă să afecteze competitivitatea industriei europene. Deși tranziția energetică rămâne strategia structurală pe termen lung, liderii au recunoscut nevoia unor soluții pragmatice pe termen scurt, adaptate realităților naționale.

• Autonomie strategică și industrii critice

Apărarea, spațiul, tehnologiile curate, inteligența artificială, tehnologiile cuantice și sistemele de plăți au fost identificate ca sectoare în care Uniunea trebuie să reducă dependențele externe.
S-a discutat despre cartografierea vulnerabilităților și despre utilizarea, în mod țintit și proporțional, a unei eventuale „preferințe europene” în achiziții sau politici industriale.

• Comerț deschis, dar protejat

În pofida accentului pus pe autonomie strategică, liderii au reafirmat caracterul deschis al economiei europene. Totuși, deschiderea trebuie dublată de instrumente de apărare comercială împotriva practicilor neloiale și a presiunilor geopolitice.