Europuls – Centrul de Expertiză Europeană

Ce știm despre noua Directivă care va schimba sistemul feroviar la nivel european?

Maria-Ecaterina Nistor
Ți s-a întâmplat vreodată să ai o întârziere, să nu poți îmbarca, să nu fii informat despre situația curentă a călătoriei tale sau să îți fi pierdut bagajele? Normele UE asigură tuturor pasagerilor drepturi care îi protejează de aceste situații, indiferent de mijlocul de transport. 

Dreptul pasagerilor care călătoresc cu trenul 

Călătorilor trebuie să le fie furnizate informații clare și accesibile, atât înainte de călătorie, cât și în timpul sau după efectuarea acesteia, cu privire la: aplicabilitatea contractului, orar și tarife, întârzieri sau anulări și procedura de depunere a plângerilor. 

În caz de întârzieri sau anulări, în funcție de situație, timpul întârzierii și alegerile pasagerului, Regulamentul 1371/2007 prevede următoarele posibilități: 

În cazul unei întârzieri mai mare de 60 de minute a sosirii la destinația finală: 
  • rambursarea întregului cost al legitimației de transport pentru partea de călătorie care nu a fost efectuată; sau
  • continuare sau redirecționare, în condiții de transport comparabile, în cel mai scurt timp posibil sau la o dată ulterioară, la alegerea călătorului.

În cazul în care călătorii nu optează pentru rambursare, ci pentru continuarea călătoriei, aceștia pot solicita o despăgubire de:
  • 25 % din prețul legitimației de transport pentru o întârziere între 60 și 119 minute;
  • 50 % din prețul legitimației de transport pentru o întârziere de 120 de minute sau mai mult.

În caz unei întârzieri mai mare de 60 de minute la sosire sau la plecare:
  • informare cu privire la situație și la ora de plecare și de sosire estimată;
  • mese și băuturi răcoritoare în limite rezonabile;
  • cazare în cazul în care se impune o ședere de una sau mai multe nopți;
  • transport până la gară, până la un alt punct de plecare sau până la destinația finală dacă trenul este blocat pe calea ferată.

Însă o țară UE poate acorda o derogare pentru o perioadă de maximum cinci ani, reînnoibilă de două ori, de la majoritatea dispozițiilor regulamentului privind serviciile de transport feroviar de călători. Posibilitatea acestei derogări a fost acordată din cauza sistemelor feroviare învechite care ar fi generat o sarcină disproporțională. România este una dintre țările care derogă. Regulamentul 1371/2007 a intrat în vigoare la data de  03.12.2009, Guvernul României aprobând la data de 25 noiembrie 2009, prin HG nr.1476 derogările permise de Regulament pe o perioadă de 5 ani (03 decembrie 2009- 03 decembrie 2014), ulterior, prin HG nr. 1078/2014 pentru perioada 2014-2019 și în final, HG nr.385/2019 pentru 03.12.2019- 03.12.2024. 

Ar putea ca această ultimă derogare să fie ultima făcută de România înainte de îmbunătățirea efectivă a sistemului feroviar? 

Regulamentul 1371/2007 va fi abrogat pe data de 06/06/2023 și înlocuit de Regulamentul (UE) 2021/782 din 29 aprilie 2021. Ce înseamnă asta pentru noi, cetățenii europeni, și drepturile noastre?

Drepturi pentru persoanele cu handicap și mobilitate redusă 

 Mai multe drepturi pentru persoanele cu handicap sau mobilitate redusă, beneficiind de dreptul de asistență la îmbarcare și debarcare, chiar și din trenurile regionale, care erau exceptate de aceste prevederi în Regulamentul prezent, existența unui serviciu personal instruit pentru persoanele cu handicap sau mobilitate redusă, dreptul de a cumpăra o legitimație de transport la bord în cazul inexistenței unei alternative accesibile de cumpărare în prealabil, norme mai clare privind pierderea echipamentelor de mobilitate sau deteriorarea acestora. Termenul de notificare pentru necesitatea asistenței se reduce de la 48 de ore la 24 de ore și vor fi introduse mecanisme pentru a permite o notificare prealabilă mai scurtă.

Mobilitate verde și biciclete

Noul Regulament încurajează mobilitatea verde prin oferirea de locuri speciale pentru transportul bicicletelor. Fiecare tren ar trebui să dispună de cel puțin patru locuri speciale pentru transportul bicicletelor, însă, în funcție de cerere, statele pot oferi un număr mai mare de locuri. Cerințele vor fi aplicate atunci când întreprinderea feroviară comandă material rulant nou sau realizează o modificare semnificativă a celui vechi. Călătorii vor fi informați cu privire la capacitatea disponibilă. 

Bilete directe

Se încurajează mărirea ofertei de bilete directe. Biletele directe sunt bilete unice valabile pentru segmentele succesive ale unei călătorii garantând dreptul la redirecționare și despăgubiri în caz de întârzieri sau de pierdere a legăturilor. Acestea vor fi obligatorii când trenurile de legătură sunt administrate de aceeași întreprindere feroviară, de exemplu când călătoria presupune o legătură între un tren regional și un tren de lung parcurs. Călătorii trebui informați dacă biletul lor, îndeplinind condițiile, este un bilet direct, în caz contrar, răspunderea va funcționa ca cea pentru un bilet direct. 

Redirecționare

Cu privire la redirecționare, operatorul feroviar trebuie să încerce redirecționare chiar și în situațiile necesității unor moduri de transport alternative (autobuz etc.). În caz de necomunicare a opțiunilor de redirecționare în timp de 100 de minute, călătorul este îndreptățit să folosească un mijloc de transport terestru public alternativ al cărui cost va fi rambursat de societatea de transport feroviar. 

Despăgubiri

Cu privire la despăgubiri pentru întârzieri și anulări acestea au rămas la fel, însă în cazul României, derogările cu privire la serviciile naționale de transport feroviar de călători- art. 2(4)- și exploatare serviciilor feroviare în afara Comunității - art.2 (6) rămân valabile până la data expirării (03.12.2024), iar cele cu privire la serviciile urbane, suburbane și regionale de transport feroviar rămân valabile până la 7 iunie 2023. Pentru a răspunde la întrebarea noastră, derogări cu privire la plățile în avans (cazul decesului sau vătămării corporale a unui călător), răspunderea pentru întârzieri, pierderea legăturii și anulări, despăgubirea, asistență (mese și băuturi răcoritoare și cazare hotelieră sau de altă natură și transportul între gară și locul de cazare) și informarea călătorilor cu privire la drepturile lor) vor putea fi dispuse pentru o perioadă suplimentară de cel mult 5 ani (până în 2029). 

Chiar dacă România este una dintre țările care derogă de la acest regulament neavând în prezent posibilitatea de a-și îmbunătății serviciile feroviare, ca cetățeni europeni ne bucurăm de beneficiile aduse de noua legislație europeană în țările care nu au derogat de la Regulament și de programe care încurajează transportul feroviar și descoperirea Europei precum DiscoverEU. DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+ care oferă tinerilor oportunitatea de a călătorii internațional cu trenul, în baza unui bilet unic, pentru a descoperi multiculturalitatea Europei. În plus, nu este de trecut cu vederea faptul că România are obligația de a își îmbunătății serviciile spre a atinge standardul european, lucru la care deja lucrează, trimițând rapoarte cu privire la progresul făcut în fiecare an. Un exemplu de bune practici în cazul unui sistem feroviar bine funcțional este cel al Germaniei, unde biletele de tren pot fi refolosite în cazul întârzierilor sau pierderilor de conexiunilor pentru alte trenuri, direct sau cu o simplă vizită la ghișeu în cazul rezervării locului pe scaun. Termenul limită de 2029, fixează o țintă spre un viitor al transportului feroviar românesc mai bun. 
Update cookies preferences